Costel Gâlcă, tehnicianul „militarilor”, a explicat că introducea lui Raul Rusescu, în partea a doua a jocului câștigat de Steaua, cu Aalborg, scor 6-0, a fost esențială.
Costel Gâlcă, antrenorul echipei din Ghencea, a vorbit despre debutul de senzație reușit de steliști, în partida cu danezii de la Aalborg. „Costelinho” a spus că momentul în care a intrat Raul Rusescu pe teren a fost foarte important, pentru că a limpezit jocul Stelei.
„Era foarte important pentru noi să începem cu victorie. Am avut o primă repriză slabă. La pauză am vorbit cu jucătorii. Danezii ne creau probleme prin căpitanul lor, care făcea tot jocul lor. A fost o lipsă de coordonare între jucători în partea unde era mingea. Am decis să-l introduc pe Rusescu în minutul 48 pentru că joacă foarte bine între linii. Ne-a oferit mai multă claritate în joc. Acum mă gândesc la meciul cu Petrolul, după aceea mă voi gândi şi la partida cu Dinamo Kiev. Trebuie să fim realişti. Danezii ne-au creat multe probleme în prima repriză", a spus Gâlcă la Digi Sport.