Costel Busuioc, incurajat de ministrul Iorgulescu

Costel Busuioc, incurajat de ministrul Iorgulescu

Ministrul Culturii şi Cultelor,Adrian Iorgulescu, i-a urat astăzi succes cântăreţului la finala concursului "Hijos de Babel", care va avea loc mâine seară, în Spania.

"Îi doresc succes, este într-adevăr o persoană care a adus şi o altă lumină asupra talentelor românilor şi cred că este un om care a făcut bine, atât comunităţii româneşti din Spania, cât şi României în general", a spus Adrian Iorgulescu,în Parlament.

Iorgulescu a adăugat că l-a sfătuit personal pe Costel să îşi aprofundeze studiile muzicale şi i-a promis că îi va oferi o bursă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

După succesul răsunător pe care l-a avut cel supranumit "Pavarotti din Banat" la emisiunea spaniolă, un membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, Mirel Taloş, a propus ca artistul să fie implicat într-un proiect de promovare a imaginii României în Spania.

Costel Busuioc va participa, la finala de mâine, cu două piese - "Traviata" de Verdi şi "Nessum dorma". De-a lungul competiţiei, românul a mai interpretat piesele "Nessum dorma", "Carusso", "Granada", "Con te partiro", "O sole mio" şi "Ave Maria".            

Ne puteți urmări și pe Google News