Cosmin Contra a vorbit despre marele vis al carierei: „Dacă nu reușesc în 10 ani, mă las!”

Cosmin Contra, selecționerul naționalei României, a mărturisit că visează să antreneze la AC Milan sau la Atletico Madrid.

„Guriță” a evoluat atât la AC Milan (în perioada 2001-2002), cât și la Atletico Madrid (2002-2006). În intervalul în care a îmbrăcat tricoul „plăpumarilor”, Contra a mai fost împrumutat la echipele West Bromwich Albion (2004-2005), Poli AEK Timișoara (2005) și Getafe (2005-2006).

Visul meu e să antrenez una dintre echipele mari la care am jucat, AC Milan sau Atletico Madrid. La Getafe am avut deja această șansă.

Dacă nu reușesc în 10 ani de zile, mă las. Dacă nu duc naționala la Euro, mi se termină contractul în decembrie. Aș merge mai departe în Italia sau Spania. Dacă e un proiect bun, o echipă care trage la promovare, aș merge și în Liga secundă”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport.

Până acum, în cariera sa de antrenor, Cosmin Contra a mai pregătit formațiile Poli, Dinamo și Getafe.