Nici n-a venit iarna și au început, deja, problemele. Caloriferele sunt călâi ori reci pe de-a-ntregul, apa caldă curge și nu prea, iar locuitul la bloc impune o vestimentație care să compenseze frigul din locuințe. Dar marile orașe din România sunt obișnuite cu avariile care se produc, îndeosebi iarna, la rețelele termice. Peticite an de an, acestea sunt predispuse problemelor, iar autoritățile sunt nevoite să facă în mod constant reparații sau, mai nou, "lucrări de modernizare". Multe dintre acestea impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă.
Iar Bucureștiul este, parcă, cel mai blestemat loc din România din acest punct de vedere.
Astăzi, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunţat lucrări în mai multe zone din sectoarele 3, 4 şi 6 ale Capitalei. Intervenţiile sunt necesare pentru efectuarea unor reparaţii în scopul îmbunătăţirii eficienţa reţelei şi implicit al reducerii pierderilor şi semnificativ a riscului de producere a altor disfuncţionalităţi.
Avarii în sistem
„Este important de subliniat faptul că până la temperaturi exterioare constante, fluctuaţiile de temperatură, respectiv diferenţele de temperatură între zi şi noapte, impun efectuarea unor manevre tehnice în reţea, care în unele cazuri provoacă avarii în sistem. În prezent, lucrările de reabilitare a reţelei primare segmentează magistralele, existând tronsoane noi de conductă intercalate cu tronsoane de conductă veche. Pe măsură ce proiectul de modernizarea a reţelei de termoficare va avansa, funcţionarea sistemului de termoficare va avea rezultate directe în creşterea confortului termic pentru toţi clienţii”, menţionează CMTEB într-un comunicat de presă.
Bulevardul Camil Ressu
Vor fi efectuate următoarele intervenţii la reţeaua termică primară - conductă Dn 600mm - în zona Bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare conductă în cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti – Lot 1, Obiectiv 2 – tronson C4MB – CV16”, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru pentru prepararea apei calde şi a încălzirii către 4 puncte termice (42 blocuri) până în data de 01 noiembrie 2024 - ora 23.00. Intervenţia este necesară pentru asigurarea unui nou front de lucru pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe perioada sezonului rece, fără afectarea consumatorilor, în cadrul proiectului POIM. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1965, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare.
De la Nicolae Grigorescu, până la Constantin Brâncuşi
Alte reparații se vor face la reţeaua termică primară – conductă Dn 500 mm - în zona Bulevardului Nicolae Grigorescu şi a străzii Constantin Brâncuşi din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 9 puncte termice (86 blocuri) până în data de 30 octombrie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1963, această porţiune de reţea având peste 60 de ani de funcţionare.
Este în atenție și reţeaua termică primară – conductă Dn 1000 mm, în zona Bulevardului Nicolae Grigorescu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 15 puncte termice (196 blocuri) până în data de 31 octombrie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 2002, această porţiune de reţea având 22 de ani de funcţionare.
Strada Reșița, sector4
Lucrpri se anunță și la reţeaua termică primară – conductă Dn 500 mm, în zona străzii Reşiţa din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de întregire a conductei şi de integrare a racordurilor pentru câteva obiective, în cadrul proiectului POIM - “Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti – Lot 4, Obiectiv 20“ - care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 13 puncte termice (166 blocuri) şi 5 agenţi economici din 29 octombrie până în data de 01 noiembrie 2024. Printre obiectivele avute în vedere de efectuarea intervenţiilor amintim integrarea racordurilor punctelor termice Almaşu Mare şi Huedin, precum şi cel al Şcolii Generale nr.165. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.
Zona bulevardului Timişoara
De asemenea, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti va face reparații la reţeaua termică primară - conductă Dn 600 mm - în zona bulevardului Timişoara din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de înlocuire a unor porţiuni de conducte, vane cu diametrul de 125mm şi vane de racord cu diametrul de 200 mm, aferente punctului termic 12/4. Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 2 puncte termice (29 blocuri) până în data de 29 octombrie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzătoare tronsonului menţionat este anul 1984, această porţiune de reţea având aproape 40 ani de funcţionare.
Nu se știe când vor fi gata
„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere!”, se mai arată în documentul citat.