Corupție la vârful Poliției Române. A fost reținut pentru o mită de un milion de euro
- Feri Predescu
- 2 mai 2020, 09:26
Procurorii DNA au reținut un polițist, ofițer de poliție judiciară în IGPR-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, urmând ca astăzi să fie deferit Tribunalului București cu propunerea de arestare.
Potrivit DNA, ”în perioada februarie- aprilie 2020, inculpatul F. M. A., în calitate de ofițer poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție”.
Banii ar fi fost pretinși prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofițerul fusese delegat să efectueze activități de urmărire penală, în schimbul promisiunii că el ar face cercetări în așa fel încât probele strânse să conducă la desființarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză și în cele din urmă la o soluție de clasare.
În plus, polițistul ar fi promis că intervine la procurorul de caz și la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât să se dispună soluția clasării, iar eventualele plângeri față de clasare să fie respinse.
Polițistul inculpat urmează să fie prezentat, sâmbătă, 2 mai, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA ține să precizezecă ”punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.