Corupție la nivel înalt în Ucraina. Un ministru adjunct, arestat pentru luare de mită
- Antonia Hendrik
- 22 ianuarie 2023, 13:22
Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei l-a reţinut pe ministrul adjunct al Infrastructurii, Vasil Losinskii, pe 21 ianuarie. Acesta a fost arestat pentru luare de mită.
Potrivit publicației de știri Ukrainska Pravda, Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a cercetat potențiala corupție care îl implică pe Losinskii, încă din septembrie.
Ministru adjunct ar fi acceptat 400.000 de dolari mită pentru achiziționarea de generatoare de energie electrică. Ministerul Infrastructurii a emis o declarație în care spune că „oferă asistență completă anchetei” și că Losinskii a fost concediat.
Corupție la nivel înalt în Ucraina. Ministrul interimar al Infrastructurii al Ucrainei, adjunct al șefului departamentului Vasili Lozinskii a fost reținut sub suspiciunea de delapidare a fondurilor bugetare. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă de serviciul de presă al ministerului.
Biroul Naţional Anticorupţie, percheziţii la locuinţa oficialului ucrainean
Mai exact, ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Municipalităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, a fost arestat pentru luare de mită, potrivit mass-media ucrainene.
Biroul Naţional Anticorupţie a efectuat percheziţii la locuinţa oficialului ucrainean şi l-a reţinut, a relatat sâmbătă cotidianul online Ukrainska Pravda.
După aflarea veştii privind arestarea lui Losinskii, ministerul pe care îl reprezenta l-a demis. Losinskii este acuzat că a primit mită în valoare de 400.000 de euro pentru achiziţionarea unor generatoare de curent.
Ancheta a fost declanşată în septembrie anul trecut
Ministerul Dezvoltării municipalităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina a postat pe pagina sa de Facebook că sprijină pe deplin ancheta.
⚡️NABU detains Deputy Minister of Infrastructure on bribery allegations.
The National Anti-Corruption Bureau detained Deputy Minister Vasyl Lozynskiy on Jan 21. The deputy minister allegedly accepted $400,000 in bribes for the procurement of electricity generators. 1/2
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) January 21, 2023
„Astăzi s-a aflat despre reținerea lui Vasili Losinskii, ministru interimar pentru dezvoltarea municipalităţilor, teritoriilor şi infrastructurii din Ucraina pentru deturnare de fonduri bugetare. Potrivit informațiilor din presă, NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei) a efectuat percheziții și l-a reținut pe ministrul adjunct. Ministerul Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei cooperează pe deplin cu ancheta”, a spus serviciul de presă într-un comunicat, potrivit kyivindependent.com.