Corupţie la nivel înalt. Fostul ţar al securităţii clatină CHINA
- Roxana Roseti
- 22 februarie 2014, 14:47
Internaţional Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), o organizaţie de jurnalişti de investigaţie din Washington, publica la începutul anului o listă cu oficiali chinezi care deţin fonduri importante în off-shore-uri.
Scandalul numit China Leaks, cu privire la oficialii corupţi care au condus Partidul Comunist Chinez, a apărut în presa internaţională, analiştii vorbind despre „faţa criminală a comunismului”.
Grave abateri
În prezent, investigaţia de corupţie în sânul Partidul Comunist Chinez se concentrează pe fostul şef al aparatului de securitate internă a Chinei, după cum notează New York Times. Liang Ke, director în cadrul departamentului din Beijing al Biroului de Securitate a fost reţinut şi va fi investigat „pentru grave abateri şi pentru corupţie” dar mai ales pentru „relaţiile sale cu Zhou Yongkang” ,fostul şef de securitate care a fost subiectul principal al anchetei .
Zhou Yongkang, pus sub arest la domiciliu, este supranumit „fostul ţar al Securităţii din China”. Condamnarea lui Zhou, care a controlat zone vaste din aparatul de Securitate şi Justiţie, a determinat fisuri în cadrul Partidului Comunist Chinez. Fostul ministru al securităţii statului, Zhou Yongkang, era unul dintre oamenii cei mai puternici din „sanctuarul“ puterii chineze, până la retragerea sa anul trecut.
Zhou Yongkang a condus Comisia pentru afaceri politice şi legale (CAPL) din 2007 până în 2012, prin care partidul controla practic toate faţetele aplicării legi, între care poliţia, Poliţia Armatei Populare, tribunalele, avocaţii, Parchetul, lagărele de muncă şi închisorile. Dispunea de un buget de peste 100 miliarde de dolari, adică mai mult decât bugetul militar oficial. Cu Poliţia Armatei Populare, el comanda o forţă însumând 1,1 milioane de oameni. Surse din Beijing arată că în ultimele luni ale anului 2013 au fost arestaţi 452 de funcţionari ai CAPL, iar 12 foşti funcţionari de rang înalt şi-au luat viaţa. Printre cei arestaţi se află acoliţi şi foşti subordonaţi ai lui Zhou din industria petrolieră şi din provincia Sichuan suspectaţi că au spălat bani pentru familia Zhou. Analiştii vorbesc atât despre răzbuznări politice în cadrul Partidului Comunist Chinez, cât şi despre noi „tentacule” ale corupţiei în cadrul partidului, care ies treptat la iveală: „Scandalul China Leaks, inclusiv ceea ce s-a întâmplat cu Zhou Yongkang, clatină China din temelii”.