Facebook anunță că va înlătura postările ce conțin false leacuri și alte dezinformări despre coronavirus. Vor dispărea de pe rețeaua de socializare și teoriile conspiraționiste, tot mai des vehiculate în aceste zile.
Oficialii Facebook anunță că au conceput un ”plan de bătaie” pentru a înlătura postări ce conțin așa-zise leacuri pentru coronavirus, dar și alte dezinformări sau teorii ale conspirației. Au apărut informații absolut halucinante. Unul din leacurile vehiculate e consumul de înălbitor de rufe, care, se spune, ar ucide virușii. Astfel, Facebook a decis să elimine postările al căror conținut, dacă ar fi pus în practică, ar afecta sănătatea sau integritatea utilizatorilor.
Isteria mondială creată în jurul coronavirusului care face ravagii mai ales în China, a dar undă verde dezinformărilor pe internet. Alarmați de faptul că mulți cred că așa-zisele leacuri sunt eficiente, cei de la Facebook au decis să ia măsuri. Mai mult, ei anunță că vor coopera cu organizațiile de fact-checking pentru a găsi și semnala articole care dau sfaturi lipsite de acuratețe despre cum se poate preveni boala.
Amintim faptul că autoritățile din China au anunțat că joi au fost identificate aproape 2.000 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a trecut de 9.500, iar cel al deceselor, de 200.
Surse: Hotnews