În Italia, milioane de oameni sunt blocați în case, iar 1000 de persoane au murit deja din cauza coronavirusului. În Coreea de Sud, lovită în același timp de boala originară în China, doar câteva mii de oameni se află în carantină și sunt doar 67 de morți. O comparație între cele două țări scoate în evidență problemele cu care se vor confrunta țările în care explozia de cazuri de Covid-19 urmează să se producă.
Este imposibilă testarea fiecărui potențial pacient, dar până când autoritățile nu vor avea posibilitatea de a afla cum se răspândește infecția, cel mai bun răspuns e blocarea unor întregi zone, potrivit unui reportaj Reuters.
Italia a început cu foarte multe teste și abia apoi s-a concentrat pe un număr mai mic de potențiali bolnavi, astfel că acum nu au de procesat sute de mii de teste. Dar, pe de altă parte, autoritățile nu știu deloc ce urmează să se întâmple cu răspândirea virusului chinezesc și încearcă să limiteze circulația întregii populații pentru a stăvili boala. Până și Papa Francisc, care suferă o răceală și a dat binecuvântarea de duminica trecută prin internet, se simte încarcerat în bibliotecă.
În Coreea de Sud, autoritățile au avut o altă abordare a epidemiei, comparabilă ca dimensiuni. Au testat sute de mii de persoane și au ținut o evidență strictă a cazurilor, folosind telefoanele mobile și sateliți.
Ambele țări au avut primul caz de infecție la sfârșitul lunii ianuarie. Coreea de Sud are 67 de morți la circa 8.000 de cazuri confirmate, dar a testat 222.000 de persoane. Italia are 1016 morți, peste 15.000 de cazuri confirmate, dar a testat doar circa 73.000 de persoane.
Epidemiologii spun că nu este posibilă o comparație directă între aceste cifre, dar ceva este evident: testarea agresivă și susținută este o armă puternică în lupta contra acestui virus.
Jeremy Konyndyk, de la Centrul pentru Dezvoltare Globală din Washington, spune că testarea extensivă poate da autorităților unei țări imaginea exactă a dimensiunilor epidemiei. Când testarea este limitată, a adăugat acesta, autoritățile sunt nevoite să impună restricții drastice de circulație.
„Sunt inconfortabil cu impunerea unor restricții de circulație foarte dure”, a mai spus el, adăugând că „asta a făcut China, dar acolo acest lucru este posibil” (din cauza regimului politic nedemocratic - n. red.).
Epidemie și democrație
Însă țări democratice precum Italia și Coreea de Sud sunt studii de caz folositoare pentru alte țări, care trebuie acum să-și pună la punct sistemul de testare, fiind cu câteva săptămâni în urmă în răspândirea epidemiei. De exemplu, Japonia și Statele Unite nu știu încă adevărata extindere a epidemiei, iar Germania nu se confruntă cu o problemă a testării, în ciuda avertismentelor cancelarului Angela Merkel, potrivit căreia circa 60-70% din populație va fi infectată.
Coreea de Sud are populația doar cu puțin mai mică decât Italia, dar are deja 29.000 de oameni în auto-izolare. Au fost închise anumite instituții și un complex de apartamente lovit mai dur de epidemie, dar nu are regiuni întregi blocate.
Seulul a explicat că s-a bazat pe experiența căpătată la epidemia de MERS, din 2015, și a făcut astfel încât o cantitatte cât mai mare de informații să ajungă la public. Așa că a lansat o operațiune de testare foarte amplă, care a inclus oameni cu semne de boală încă vagi sau chiar care nu prezentau simptome, dar erau susceptibili a infecta multe persoane.
Astfel, autoritățile au avut de la început acces la o mulțime de date, de la imaginile de pe camerele de supraveghere și datele GPS ale telefoanelor și mașinilor până la datele cardurilor bancare și alte date personale ale celor confirmați ca infectați cu virusul chinezesc. Apoi aceste informații au fost făcute publice, pentru ca oricine care a știut că s-a întâlnit cu aceste persoane să poată să-și facă testele.
În plus, aceste informații au ajutat spitalele să-și dozeze numărul de cazuri primite. Persoanele depistate cu coronavirus au fost plasate în autoizolare și monitorizate de la distanță prin aplicații de smartphone, sau verificate periodic prin telefon, înainte ca un pat de spital să devină disponibil. În momentul în care un pat devine disponibil, autoritățile îl transportă pe bolnav la spital, în condiții de siguranță, apoi este tratat în camere perfect etanșe.
Răspunsul Coreei de Sud la epidemia de Covid-19 nu este perfect, având în vedere că, deși au fost testate peste 209.000 de persoane, pentru 18.000 dintre acestea încă nu există rezultatele. Și chiar dacă rata de îmbolnăvire a scăzut față de vârful de la mijlocul lunii februarie, marele test este depistarea și izolarea zonelor critice. Coreea de Sud nu are suficiente măști de protecție, care au fost raționalizate, și încearcă acum să angajeze mai mult personal calificat în derularea testelor și întocmirea de hărți.
Viața privată, sacrificată
Iar abordarea sud-coreeană vine cu un cost în ceea ce privește viața privată. Sistemul din Coreea de Sud este unul invaziv, care nu respectă dreptul la viață privată considerat fundamental în Europa și America. Și, spre deosebire de China comunistă sau statul insular Singapore, care au folosit metode similare, în Coreea de Sud populația reacționează prin manifestații și proteste la politicile pe care nu le consideră potrivite.
Dezvăluirea de informații despre pacienții infectați vine cu un preț mare din punctul de vedere al dreptului la viață privată, și ar trebui limitată la mișcările pacienților, excluzându-se informațiile despre vârstă, sex sau angajator, consideră Choi Jaewook, profesor de medicină preventivă de la Asociația Medicală Coreană.
Dar răspunsul clasic la o epidemie - închiderea unor zone și izolarea pacienților - are efecte modeste și ridică mari probleme în societățile deschise, spune ministrul adjunct al Sănătății din Coreea de Sud. Închiderea unor zone aduce cu sine o participare mai slabă a oamenilor la identificarea persoanelor cu care au intrat în contact.
Există încă o asemănare între cele două țări: în ambele epidemia a început din orașe mici, nu din metropole, fapt ce a pus la grea încercare sistemele sanitare locale. Și ambele au inclus medici care au decis să ignore recomandările cu privire la testare.
Problema Italiei: pacienții fără simptome
Italia a decis, la începutul epidemiei, să testeze doar persoanele care prezentau simptome, considerând că aceasta este o folosire mai adecvată a resurselor, având în vedere că persoanele fără simptome ar prezenta un risc mai mic de contagiune. Dar aici a fost greșeala: persoanele fără simptome pot să transporte și să răspândească virusul.
Pe de altă parte, cu cât testezi mai mult, cu atât afli mai mult, ceea ce ar fi supus presiunii spitalele. Pentru că testarea pentru virusul din China este un proces lung și laborios. „Problema este căutarea activă a cazurilor”, consideră Massimo Antonelli, director de ATI la un spital din Roma.
Italia are un sistem de sănătate eficient, potrivit studiilor internaționale, și primește mai multe fonduri, ca procent din PIB, decât Coreea de Sud, potrivit OMS.
Acum, întregul sistem este în criză, personalul a fost realocat pentru departamentele de urgențe, concediile au fost anulate, iar medicii amână operațiile care nu sunt urgente pentru a avea cât mai multe paturi de terapie intensivă libere.
Pier Luigi Viale, șeful secției de boli infecțioase a unui spital din Bologna povestește cum medicii din subordinea sa lucrează non-stop în mai multe spitale la cazurile de Covid-19, și trebuie să se ocupe și de cazurile la fel de grave de infecții cu alți patogeni. El spune că, dacă va continua așa, vor avea nevoie de ajutorul altor medici.
La Castiglione d’Adda, un oraș de 5.000 de locuitori din „zona roșie” din Lombardia, un singur medic se ocupă de peste 100 de cazuri de infecție cu coronavirus, după ce spitalul a fost închis iar trei dintre medicii orașului sunt bolnavi și autoizolați. Și, deja, în întraga zonă, medicii și asistentele sunt la capătul puterilor.
Potrivit studiilor realizate până acum, se pare că fiecare persoană infectată cu coronavirus poate transmite virusul către alte două persoane, astfel că autoritățile din Lombardia au avertizat că situația sistemului sanitar din provincie va deveni critică nu doar pentru bolnavii de Covid-19, dar și penru ceilalți bolnavi. Iar când criza va ajunge în mult mai săraca zonă de sud a țării, situația va fi și mai complicată.
Infrastructura de terapie intensivă nu face față unei epidemii
Cea mai mare presiune este pe secțiile de terapie intensivă. Specialiștii și dotările tehnice scumpe fac ca nimeni să nu fie pregăttit pentru o epidemie de masă. Italia are circa 5.000 de paturi de terapie intensivă. În lunile de iarnă, acestea sunt ocupate cu pacienți cu probleme respiratorii. Iar regiunile Lombardia și Veneto au doar aproximativ 1.800 de astfel de paturi, și doar unele dintre acestea pot fi alocate bolnavilor de Covid-19.
Guvernul a cerut autorităților regionale să crească numărul locurilor la terapie intensivă, să dubleze numărul de paturi pentru boli respiratorii și contagioase și să-și reorganizeze personalul astfel încât să acopere aceste modificări. Circa 5.000 de noi aparate pentru respirație erau așteptate să sosească vineri.
S-a cerut, de asemenea, ca institutele pentru asistenți medicali să le permită studenților să-și definitiveze studiile mai rapid pentru a suplini nevoia tot mai mare de personal medical specializat. În plus, sunt așteptați specialiști ATI din zonele mai puțin afectate de pandemia de coronavirus.
Pe deasupra, medicii din spitalele italiene trebuie să facă și anchetele epidemiologice pentru a stabili lista de persoane cu care un bolnav infectat a intrat în contact.
Un succes relativ și costisitor
În Coreea de Sud, la fel ca în Italia, primele cazuri de Covid-19 au fost descoperite pe baza intuiției personalului medical, nu datorită procedurilor oficiale. Prima persoană infectată a fost o chinezoaică de 35 de ani, depistată pozitiv pe 20 ianuarie. Dar epidemia a izbucnit cu adevărat de la al 31-lea pacient, o femeie de 61 de ani din zona de sud-est Daegu, diagnosticată pe 18 februarie.
La fel ca în Italia, nici legăturile acestei paciente cu China nu erau cunoscute. Și, tot similar cu situația din Italia, ideea de a-i face testul de coronavirus chinezesc a fost luată în ciuda procedurilor oficiale din acest moment.
„Pacientul 31”, cum a devenit cunoscută, era membă a sectei acuzate de ministrul Sănătății că a fost legată de 61% dintre toate cazurile din țară. Infecția s-a răspândit la înmormântarea unei rude a unuia dintre fondatorii sectei, desfășurată în apropierea unui spital, dar au mai existat și alte zone roșii în țară. După descoperirea acestui focar, Coreea de Sud a deschis circa 50 de centre „drive-through” de testare.
În parcări goale, personalul medical îmbrăcat în echipament de protecție a verificat de febră și dificultăți de respirație oamenii din mașini, iar unde era cazul au luat probe. Tot acest proces de testare durează 10 minute, iar cei testați primesc rezultatele și sfaturi de igienă prin SMS.
Coreea de Sud are 117 instituții capabile să efectueze aceste teste, putând testa între 12.000 și 20.000 de persoane pe zi. Testele sunt plătite de guvern pentru persoanele cu simptome de Covid-19, dacă există recomandarea unui medic. Altfel, testul costă 140 de dolari, a declarat reprezentantul firmei ce produce circa 80% dintre kiturile de testare, care pot verifica 96 de proble o dată.
Ofițerii de carantină și „detectivii” de coronavirus
Coreea de Sud are și 130 de ofițeri de carantină, care îi suăraveghează de la distanță pe cei infectați. Fiecare mișcare a celor confirmați este refăcută pe baza telefonului mobil și a GPS-ului mașinii, pentru a fi găsite toate persoanele cu care aceștia au intrat în contact. „Oamenii nu ne mint inttenționat, dar mulți nu-și mai amintesc cu cine s-au întâlnit”, a explicat unul dintre acești „detectivi” de coronavirus.
Ofițerii de carantină au putere și autoritate maximă. În plus, autoritățile guvernamentale folosesc localizarea pentru a-i avertiza pe oameni dacă în apropierea lor a fost confirmat vreun caz.
Lee Hee-young, specialistă în medicină preventivă, a explicat că țara sa a învățat din experiența cu virusul MERS să-și crească infrastructura de răspuns la epidemii, însă doar 30% din ceea ce ar fi necesar există în prezent, pentru că a întreține personalul și infrastructura, mai ales la spitalele mici, nu este ușor sau ieftin. „Iar până nu rezolvăm aceste lucruri, o explozie ca cea prezentă este oricând posibilă”, a încheiat specialista.