Pierdere grea pentru PSD! Demisia care zguduie partidul din temelii. Ce implicare are fiul Rovanei Plumb

Pierdere grea pentru PSD! Demisia care zguduie partidul din temelii. Ce implicare are fiul Rovanei Plumb

Deputatul Corneliu Ștefan și-a dat demisia din funcția de președinte executiv al PSD Dâmbovița. Acesta a vorbit despre nereguli în interiorul organizației.

Corneliu Ştefan şi-a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, invocând probleme în activitatea politică a organizaţiei judeţene a partidului. Deputatul s-a referit şi la recenta alegere a lui Andrei Plumb, fiul Rovanei Plumb, în funcţia de vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa. 

„În cadrul organizaţiei PSD Dâmboviţa nu se respectă statutul partidului, ceea ce nu putem avea pretenţia la o organizaţie serioasă. Ultima abatere de la acest statut a avut loc în Comitetul executiv de luni, 17 iunie, când s-a suplimentat numărul de vicepreşedinţi, lucru nestatutar, şi ca un titlu de recompensă am promovat coordonatorul de campanie în funcţia de vicepreşedinte, după o campanie la nivelul judeţului în care PSD Dâmboviţa a obţinut ce mai slab scor politic din istoria organizaţiei. 

Al doilea motiv, plasarea în funcţii cheie şi poziţii de strategii politice în cadrul PSD Dâmboviţa a unor persoane pe care noi i-am bătut în toate bătăliile politice, oamenii care au distrus organizaţiile PDL, PNL, UNPR din judeţul Dâmboviţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Al treilea motiv, dublarea tuturor structurilor de conducere din PSD Dâmboviţa sub stricta îndrumare a echipei de coordonare de campanie. Divizarea organizaţiei PSD Dâmboviţa, chiar şi la nivel declarativ în cadrul organizaţiei, pe zone, pe oameni, pe grupuri de interese, acesta fiind cel mai periculos joc care se putea face pentru destabilizarea organizaţiei. Comunicarea în afara partidului şi în partid nu a existat în această perioadă. Organizarea defectuoasă a mitingului în municipiul Târgovişte, fapt pentru care am pierdut un număr semnificativ de voturi şi în municipiu şi la nivelul judeţului, organizarea în care nu a fost implicată nicio persoană de la nivelul de conducere a PSD Dâmboviţa.”, a precizat Corneliu Ştefan.

Parlamentarul a declarat că unii aleși locali ai PSD au fost amenințați.

„PSD Dâmboviţa este al pesediştilor dâmboviţeni, este al oamenilor, al românilor şi nu voi lăsa niciodată ca PSD Dâmboviţa să fie al unei găşti care vrea să controleze partidul. Un alt lucru extrem de grav, s-au format echipe din interiorul şi din exteriorul partidului pentru a urmări colegi de partid, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria organizaţiei PSD Dâmboviţa. S-au creat grupuri de presiune care ameninţă primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi chiar şi alte persoane fără determinare politică la nivelul judeţului nostru. Aceste echipe fac discuţii în cadrul organizaţiei şi la nivelul judeţului, contrar nestatutare, despre proiecte de investiţii din judeţ, aceste discuţii fiind făcute de oameni care nu au nicio calitate în partidul nostru sau în statul român.”, a mai afirmat Corneliu Ştefan.

Deputatul a precizat că rămâne membru PSD şi că va „lupta pentru toate obiectivele de la nivelul judeţului şi pentru mandatul încredinţat de dâmboviţeni”.