Corneliu Botgros aspiră să devină ambasador sau consul într-o țară latină
- Angelina Olaru
- 9 februarie 2024, 20:58
Deși este un artist iubit de românii din întreg spațiul românesc, dirijorul și violonistul celebrei Orchestre Naționale „Lăutarii”, Corneliu Botgros, fiul lui Nicolae Botgros, are și alte aspirații profesionale: de a deveni, pe viitor, un diplomat de excepție al Republicii Moldova, într-o țară latină. Ne-a mărturisit că diplomația este încă un vis încă neîmplinit, o profesiune de rezervă pentru el.
Adevărul e că lăutarul Corneliu Botgros mai are o specialitate – cea de specialist în relații internaționale – după ce a absolvit, în 2018, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova. Tema lucrării sale de licență s-a axat pe diplomația culturală a statului de peste Prut.
Surpriza mare e că apreciatul muzician aspiră să devină ambasador sau consul într-o țară latină. Desigur, este de multă vreme un veritabil ambasador cultural al Republicii Moldova și României, alături de marii noștri lăutari. Totuși, Corneliu Botgros și-ar dori să urmeze și o carieră de diplomat.
„Dacă ar fi posibil să îmbin diplomația cu muzica, ar fi perfect”
„În viața fiecărui om există perioade cu noi provocări, cărora le poți face față, având o profesie de rezervă. Uneori, îmi apar ocazii de a realiza și alte proiecte în afara celor muzicale. Mă atrage și diplomația. Pasiunea pentru călătorii și dorința de a face ceva nou în viață m-au adus la o facultate de relații internaționale. Dacă ar fi posibil să îmbin diplomația cu muzica, ar fi perfect”, mărturisește lăutarul.
Îi place să comunice, să călătorească și să studieze istoria și cultura țărilor unde are spectacole. „Dacă ar fi să aleg un stat, unde să fiu ambasador sau consul, aș opta pentru Italia ori Spania, pentru că sunt țări latine. Ador limbile acestora și tradițiile apropiate de ale noastre”, spune Corneliu Botgros.
„Profesorii de la ULIM m-au ambiționat să fac noi studii”
Dascălii basarabeni l-au ambiționat să facă studiile de relații internaționale și i-au trezit gustul pentru noi și noi lecturi despre istorie, diplomație și politologie.
„În plus, nu aș vrea să îmbătrânesc în scenă, pentru că un artist este apreciat atâta timp, cât anii nu i-au afectat frumusețea chipului. Desigur, legendele muzicii populare ne dovedesc faptul că nici la o vârstă înaintată nu-ți pierzi popularitatea, dacă ești valoros. Totuși, am decis, că la o anumită etapă a vieții, mi-aș putea schimba traiectoria profesională”, spune artistul.
„Aș lupta pentru schimbarea imaginii din afară a RM”
„Dacă voi deveni ambasador, aș lupta pentru schimbarea imaginii din afară a Republicii Moldova, destul de șifonată în ultimele decenii, din cauza marii corupții, a furtului miliardului și, în general, a proastei guvernări. Exodul celor mai buni a creat o percepția că Basarabia e cea mai săracă în Europa și atâta tot. Vreau ca partenerii noștri din străinătate să ne recunoască tot mai mult pentru valorile culturale, științifice, literare pe care le avem ca neam. Să arătăm lumii că avem și altceva, nu doar ce li se prezintă, deseori.
Cu regret, actualii ambasadori nu promovează câr ar trebui marile noastre personalități. În acest sens, trebuie să revedem bugetul alocat diasporei și să organizăm manifestări de amploare, prin intermediul migranților noștri din state importante precum Canada ori SUA, cu participarea celor mai importanți muzicieni, pictori și scriitori. Aceștia să ne facă imagine, nu non-valorile”, consideră Corneliu Botgros.
„Visăm ca familiile de moldoveni să revină acasă din străinătate”
La ora aceasta, Corneliu Botgros împreună cu maestrul Nicolae Botgros și Orchestra Națională „Lăutarii din Chișinău” ne pregătesc un concert grandios de Dragobete – „Cântecul și Dragostea”, ce va avea loc, la 24 februarie, la Cluj. Alte surprize muzicale vor putea fi urmărite, pe parcurs. La eveniment vor evolua marile vedete ale României, în frunte cu Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Cristian Pomohaci ș.a.
„Visăm la perioada, când situația din Republica Moldova se va ameliora și familiile de moldoveni din străinătate vor reveni la baștină, pentru că mai bine ca acasă nu e nicăieri. Noi, „Lăutarii” apropiem acele zile, prin cântecul nostru de suflet, pentru că acasă și pereții ne iubesc”, zice artistul.