CRIZĂ politică în COREEA DE SUD. Președinta, pusă sub acuzare. părăsește Casa Alabastră

CRIZĂ politică în COREEA DE SUD. Președinta, pusă sub acuzare. părăsește Casa Alabastră

Președinta sud-coreeană Park Geun-hye a părăsit palatul prezidențial, la două zile după ce judecătorii au menținut decizia Parlamentului de a fi trimisă în judecată, pentru corupție.

Park, care nu a făcut încă niciun comentariu referitor la decizie, se îndreaptă spre casa ei din sudul capitalei Seul. A fost inculpată pentru rolul pe care l-a jucat în scandalul de corupție în care a fost implicată o prietenă apropiată, scrie BBC.

Oponenții lui Park, care cer arestarea ei, și suporterii ei, au participat la mitinguri diferite la Seul, sâmbătă.

Park și-a pierdut imunitatea și ar putea fi acuzată de faptul că i-a permis unei prietene apropiate, Choi, să obțină bani de la firme în schimbul unor favoruri politice.

Park a părăsit complexul prezidențial, așa numita Casă Albastră, în jurul orei locale 19.00, duminică, după ce și-a luat rămas bun de la anagajați săi.

Sute de suporteri o așteptau în fața casei sale din cartierul Samseong, zoan fiind păzită de circa 1.000 de polițiști. muncitorii au cărat lucrurile fostei președinte în casa ei cu două etaje.

Președinte interimar este acum Hwang Kyo-ahn, care îi este loial fostei șefe a statului. Comisia electorală a țării a anunțat că vor fi organizate alegeri „libere și corecte”, în 9 mai cel mai târziu.