Coreea de Sud și Filipinele s-au „aliat” împotriva Chinei. Energia nucleară, un important front comun

Steag Coreea de Sud / Sursa foto: Wikipedia

În martie, au sărbătorit cea de-a 75-a aniversare a relațiilor bilaterale. Astăzi, și-au definit relaţia „un parteneriat strategic”. Coreea de Sud și Filipine accelerează, lărgindu-şi spectrul colaborărilor. Numai că în spatele lunii de miere dintre Seul și Manila, se află o umbră amenințătoare - „invazia care se târăște, așa cum o definesc în aceste părți -China.

Nu este o coincidență faptul că, printre angajamentele pe care şi le-au luat în întrevederea pe care au avut-o la Manila, președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol și omologul filipinez Ferdinand Marcos Jr au pus pe primul loc cooperarea în materie de apărare. De altfel, apele dintre Manila și Beijing sunt din ce în ce mai agitate, dovada fiind „incidentele” în care se înfruntă din ce în ce mai des marinele celor două țări, divizate de o serie de dispute în Marea Chinei de Sud, scrie avvenire.it.

Coreea de Sud pariază pe „piața morții”

Manila și Seul se află pe traiectorii care se intersectează. Dacă, pe de-o parte, Filipine își accelerează procesul de modernizare militară, vizând avioane de luptă, submarine și sisteme de rachete, de cealaltă parte, Coreea de Sud pariază pe „piața morții”.

Țara, care a vândut deja Filipinelor avioane de luptă FA-50, corvete și fregate, își propune ca până în 2027 să devină cel de-al patrulea cel mai mare exportator de arme din lume.

Seul-ul este într-o ascensiune continuă. Între 2021 și 2022, Coreea de Sud și-a crescut vânzările de arme cu peste 230%, confirmându-se drept unul dintre cei mai mari „beneficiari” ai conflictului ruso-ucrainean. O ascensiune care pare să nu cunoască obstacole sau opriri. Potrivit SIPRI (Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm), în cincinalul 2018-2022, Coreea de Sud a ocupat locul nouă în clasamentul de neinvidiat al țărilor exportatoare de arme. Un adevărat avans pe „piața morții”, având în vedere că în 2000 țara ocupa „doar” locul 31. Cu China - poziționată pe locul al patrulea -, Coreea de Sud este singura națiune asiatică ce apare printre primii 25 de exportatori globali. În plus, afacerile coreene au crescut ajungând la peste 17 miliarde de dolari în 2022. În 2021, cifra era 7,25 miliarde de dolari.

Energia nucleară, un alt front comun

Un alt front comun este cel al energiei nucleare. Yoon, ales în 2022 cu angajamentul de a stimula industria nucleară din Coreea de Sud, urmărind ca până în 2030 să creeze încă 10 centrale nucleare, a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere pentru un studiu de fezabilitate privind centrala nucleară filipineză din Bataan, inactivă de foarte mult timp. Construcția centralei, singura încercare a Filipinelor de a construi o centrală nucleară, a început în 1976, însă a fost întreruptă din cauza problemelor de siguranță din urma dezastrului de la Cernobîl, din 1986. (Traducerea-Rador)