Tensiune în Pacific: Coreea de Sud respinge apelul Japoniei de a merge în faţa Curţii de la Haga pentru Insulele Dokdo/Takeshima

Tensiune în Pacific: Coreea de Sud respinge apelul Japoniei de a merge în faţa Curţii de la Haga pentru Insulele Dokdo/Takeshima

Coreea de Sud respinge propunerea Japoniei de a-şi rezolva în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) litigiul în legătură cu un mic arhipelag, numit Dokdo de Seul şi Takeshima de Tokyo, asupra căruia ambele state îşi dispută suveranitatea, potrivit unui comunicat de presă remis EVZ de ambasada sud-coreeană.

"Dokdo, o parte inseparabilă din teritoriul Coreei, nu va fi supus jurisdicţiei Curţii Internaţionale de Justiţie din cauza pretenţiilor nefondate şi nedepte ale Japoniei. Suveranitatea Coreei de Sud asupra Dokdo şi exercitarea acesteia sunt fără echivoc, fără nicio rezervă" subliniază Yongil Lee, adjunctul şefului misiunii diplomatice sud-coreene la Bucureşti, în textul menţionat.

Diplomatul susţine că nu există astfel niciun motiv pentru ca administraţia de la Seul să demonstreze în faţa CIJ suveranitatea pe care o exercită asupra Insulelor Dokdo şi să se apere în faţa pretenţiilor nefondate ale Japoniei. "Recenta încercare a Japoniei de a duce cazul în faţa CIJ este o încercare disimulată de a transforma un teritoriu sud-coreean în subiect de controversă internaţională şi, în plus, de a-l sustrage poporului coreean prin astfel de pretenţii fictive", a acuzat diplomatul.

Seulul aminteşte administraţiei de la Tokyo că un proces în faţa CIJ este doar una din numeroasele modalităţi prin care se rezolvă litigiile internaţionale. Aducerea acestei probleme vitale şi fundamentale în faţa CIJ ar provoca pagube serioase, tensiuni între cele două state şi popoare implicate şi daune irecuperabile în viitor, indiferent de decizia care se va lua.

Luând în considerare toate aspectele cu privire la această problemă, va fi adecvat şi oportun ca ambele ţări să ajungă la o înţelegere prin metode amiabile, diplomatice şi altele decât cele de a ajunge în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, care ar compromite status-quo-ul din nord-estul Asiei, stabilit după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial.

Soluţie după modelul Insulei Şerpilor

Într-o conferinţă de presă organizată la sfârşitul lunii august, ambasada Japoniei la Bucureşti îşi exprima dorinţa ca disputa teritorială cu Coreea de Sud să fie rezolvată prin intermediul Curţii Internaţionale de Justiţie, la care a apelat şi România în cazul delimitării platoului continental din jurul Insulei Şerpilor. Japonia a şi propus, de altfel, pe 21 august, părţii coreene sesizarea Curţii Internaţionale de Justiţie.

Tensiunea dintre cele două ţări a crescut după ce preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak a efectuat, pe 10 august, prima vizită la nivel de şef de stat pe insulele revendicate de Japonia, calificată de Tokyo drept una "ilegală". Ministerul nipon de Externe l-a convocat în aceeaşi zi pentru a-i înmâna un protest oficial pe ambasadorul sud-coreean la Tokyo, Shin Kak Soo, rechemându-şi în acelaşi timp ambasadorul la Seul pentru consultări.

"Ultima vizită a Preşedintelui Lee pe Insulele Dokdo a fost o deplasare obişnuită a şefului statului pe teritoriul republicii" a explicat, în replică, Yongil Lee..

Diplomatul sud-coreean mai atrage atenţia asupra a ceea ce el susţine că este o atitudine contradictorie a Japoniei asupra respectivelor insule întrucât Japonia are dispute teritoriale şi cu China şi Rusia şi, totuşi, nu sugerează să ajungă la CIJ şi în aceste cazuri. "În plus, neagă existenţa vreunei dispute cu China pe tema Insulelor Senkaku", a conchis Yongil Lee.

Ne puteți urmări și pe Google News