Copos nu scapă de după gratii. Magistraţii au amânat iar verdictul
- Paul Motorga
- 25 februarie 2015, 15:39
George Copos, fostul patron al Rapidului, rămâne în continuare încarcerat, după ce instanţa Judecătoriei Sectorului 5 a amânat, astăzi, pentru a doua oară, luarea unei decizii în privinţa eliberării fostului om de afaceri.
Condamnat la patru ani de închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor din dosarele transferurilor de jucători şi Loteriei I, Copos ar putea ieşi din închisoare cât de curând, după ce Comisia penitenciarului Rahova a trimis o propunere pentru eliberare condiţionată către Judecătoria Sectorului 5. Dar magistraţii evită să dea un verdict şi au amânat pentru a doua oară luarea unei decizii în acest caz.
Chiar dacă va fi eliberat, George Copos s-ar putea să nu se bucure prea mult de acest privilegiu, fiind cercetat în dosarul Loteria II, în care este acuzat de spălare de bani, fals şi manipularea pieţei de capital.