Copos a primit un răgaz în dosarul "Loteria II"

Copos a primit un răgaz în dosarul "Loteria II"

Astăzi, la primul termen al procesului în dosarul "Loteria II", Tribunalul Bucureşti a dispus amânarea discuţiilor pentru 12 februarie, anunţă Mediafax.

În acest dosar, Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu şi Sorin Pantiş, alături de alte zece persoane, sunt acuzaţi de manipularea pieţei de capital.

Instanţa a admis cererea Cameliei Voiculescu şi a lui Ion Filip de amânare a discuţiilor pentru a-şi angaja apărători.

Copos este acuzat şi de spălare de bani şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dan Voiculescu, Mihai Lazăr şi Adrian Cristeau au fost scoşi de sub urmărire penală în această cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News