Copilul pe care o felie de tort l-ar putea ucide

George, suferind de boala celiacă, îşi doreşte ca Iepuraşul să-i aducă biscuiţi fără gluten.

Care este distanţa pe care trebuie să o parcurgi de la sărăcie la lux? Aproximativ 14 kilometri. Aceasta este distanţa care desparte casa băieţelului George Udrea, aflată în comuna 1 Decembrie, de kilometrul zero al Capitalei. O dată la câţiva ani reuşeşte să vadă Piaţa Romană de la geamul unei salvari, adică atunci când i se face rău şi trebuie adus de urgenţă la un spital de copii.

Pe langă sărăcia luice în care s-a născut, George a primit de la ursitoarele rele şi boala celiacă, o afecţiune cu care va trebui să trăiască, probabil, toata viaţa.

Echipa "O şansă copiilor de la ţară" a descoperit povestea lui şi a surprins-o în câteva imagini emoţionante.

Chiar dacă are doar cinci ani, George Udrea este un copil care preferă să stea în casă toată ziua, să se uite la televizor sau să se joace cu puţinele lui jucării.

Atunci când iese din casă, tălpile încălţărilor desprinse nu-l lasă să alerge, bicicletă veche, ruginită şi fără roţi e cel mult “o şezătoare", iar faptul că e foarte tăcut nu-i atrage prea mulţi copii în preajmă. George, cu toate că e foarte mic, înţelege sărăcia şi sentimentele provocate de lipsuri. Nici nu ar putea să ignore că doarme în pat cu mama, tata şi fratele său mai mare, pe când fratele mai mic, având un an şi şase luni, are înghesuit pătuţul lângă locul lui de somn. Şi acesta, la rândul său, se propteşte într-o planşă de rigips care oferă o mică parte din ce înseamnă intimitatea unei băi. Practic, veceul se află în micuţa cameră de circa şase metri pătraţi, fără uşă, exact ca într-o celulă de puşcărie.

Oricum, simplul fapt că are toaleta în casă şi nu în fundul curţii este deja un lux. Părinţii lui au stâns mult timp bani pentru cele două planşe ce ţin locul unor pereţi, pentru chiuvetă şi vas şi ţevi.

Tristă, Elena, mama copiilor, ne spune şi că de la vârsta de trei ani lui George "i s-au încurcat maţele şi a trebuit să-l operăm de urgenţă. A fost foarte grav, aşa mi-au spus medicii".

Femeia a păstrat cu sfinţenie toate actele medicale ale micuţului. "Acum un an, George a fost diagnosticat cu boala celiacă, adică are intoleranţă la gluten. Dacă mănâncă ceva cu gluten din greşală, imediat trebuie să chem salvarea. Din fericire, am reusit să ţinem regimul corect, iar pentru asta, nici noi nu mâncăm cu gluten", ne explică Elena, care chiar dacă nu este o femeie şcolită, deţine toate informaţiile necesare despre această boală, pentru a evita o criză care să-l bage pe micuţ în spital.

Boala celiacă este o boală a sistemului imunitar, iar asta atrage după sine nu doar un regim alimentar foarte strict, cât şi un tratament medicamentos în perioada iernii, când imunitatea este atacată de frig. "Multivitamine, minerale, pastile pentru flora stomacală… Alţi bani, altă poveste, dar niciodată nu-l voi lăsa fără tratament sau cele necesare. Sănătatea lui e pe primul loc", mai spune Elena.

Veniturile lor lunare sunt de circa 800 de lei, iar din banii aceştia fac un sacrificiu şi îi cumpără un kilogram de făină fără gluten din care îi coace pâine şi un pachet de biscuiţi cu ciocolată, de asemenea, fără gluten. Evident, aceste produse sunt foarte scumpe.

Cu greu am reuşit să-l atragem şi pe George în discuţie. Iniţial am încercat să-I captăm atenţia cu jucării, dar indiferenţa lui a fost surprinzătoare. Momentul în care a reacţionat a fost când mama l-a întrebat dacă vrea biscuiţi cu ciocolată.

"De ziua lui nu a avut tort şi mi se rupe inima când îmi cere o prăjitură. Are şi intoleranţă la lactoză şi nici o îngheţată nu mănâcă. Îi dau lapte de bebeluş de la farmacie, deoarece acela nu conţine substanţele care-i fac rău. Sucuri poate bea doar dacă sunt naturale", ne-a spus mama lui Geroge Udrea.

În final, a îndrăznit şi băieţelul. Pe lângă biscuiţi cu ciocolată, ar vrea jucării cu Tom şi Jerry, desenele lui preferate, o maşină de pompieri şi mult suc de mere. Ar fi cerut mai multe, dar mi s-a părut că mândria lui de bărbat în devenire nu l-a lăsat să îşi arate slăbiciunile.

Cazul lui Geroge ne-a fost semnalat de un vecin

Dezinteres! Acesta este sinonim cu noţiunea de asistenţă socială în acele locuri. Situaţia micuţului George Udrea ne-a fost semnalată de Gheorghe Petre, un domn din localitate, care l-a mai ajutat pe micuţ în trecut. Oamenii din comună au adăugat că de fiecare dată când se aude de numele familiei Udrea prin primărie, funcţionarii se amuză şi totul se opreşte aici.

Ajută-ne ca să ajutăm!

Puteţi dona oricât de puţin în contul RO 70 BRDE 445 SV 90385294450 deschis la BRD, agenţia Beller, de Asociaţia Română a Profesioniştilor Mass Media, pe numele Silviu Ionescu, CUI 28373727.

Pentru străinătate, se foloseşte Swift BRDEROBU.

Dacă aveţi telefon în reţeaua Romtelecom, puteţi dona apelând la 0900 900 600 – 10 euro; 0900 000 602 – 5 euro; 0900 000 604 – 2 euro.

Dacă doriţi să intraţi în contact cu echipa care desfăşoară această campanie, puteţi trimite mesaje la contact@ziaruldelatara.ro sau puteţi suna la numărul de telefon 0730.660.424.