Un alt concurent a primit Golden Buzz în ediția de vineri a show-ului Românii au talent.
Impresionată de talentul lui Mihai Țigaret, Andra s-a văzut nevoită să apese celebrul buton auriu.
Are doar 13 ani, dar este deja văzut ca un copil minune al muzicii simfonice, iar presa l-a numit „micuțul Clayderman”, pentru felul în care cântă la pian.
Mihai învață la Școala Gimnazială Waldorf, structură a Liceului Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea. Muzica l-a atins de la o vârstă fragedă. La vârsta de doar 9 ani, băiatul a încercat să cânte la pianină de jucărie. La scurt timp, a început să ia lecții de pian în stil profesionist.
Acum, copilul minune se pregătește să dea examen la Colegiul Național Dinu Lipatti din Capitală, iar bunicii sunt dispuși să se mute cu el în București, iar în cazul în care ar câștiga marele premiu, aceștia ar cumpăra o casă în București, unde să locuiască toți trei.
„Te ador, efectiv!”, a spus Andra înainte să apese butonul care l-a trimis direct în etapa următoare.
„Mihai e un geniu, e special. Aşa ceva n-am mai trăit până acum. Nu pot decât să fiu mândru că am fost părtaş la ce s-a cântat acolo pe scenă”, a afirmat Mihai Petre.
„Pare că e de pe altă planetă. În ce conjunctură, ce profesori au nimerit astfel de copii, care să-i facă să devină atât de pasionaţi încât să acumuleze atâtea cunoştinţe şi să se ajungă la un asemenea nivel artistic, la o vârstă atât de fragedă!”, a spus Andi Moisescu.
Florin Călinescu i-a spus următorul lucru: „Este născut să ajungă pe marile scene ale lumii, cărând povara geniului său.”
În culise, Mihai le-a spus lui Pavel Bartoş şi lui Smiley că, în ciuda vârstei fragede pe care o are, vrea să își dea doctoratul în muzică, peste un an.
„Pot să fac oricând o lucrare de doctorat. Mă pregătesc. Peste un an pot să-l dau. Dar asta se poate doar în alte ţări, nu şi în România. Mă voi duce să-l dau la Viena”, a spus băiatul, potrivit Știrile ProTv.