Copilul de trei ani care s-a înecat în Turcia va fi îngropat în oraşul sirian Kobani
- Radu Andreea
- 3 septembrie 2015, 21:23
Aylan al-Kurdi, copilul de trei ani al cărui cadavru a fost adus de valuri la ţărm după ce ambarcaţiunea cu care familia lui încerca să ajungă în Grecia a naufragiat, va fi înmormântat în oraşul sirian Kobani, a declarat joi un oficial kurd sirian pentru DPA.
Trupul neînsufleţit al copilului găsit pe plajă de poliţia turcă a fost fotografiat şi ulterior imaginile au fost intens difuzate, provocând şoc şi revoltă în întreaga lume, informează Agerpres.
Idriss Nassan, un purtător de cuvânt al kurzilor din nordul Siriei, a declarat că băiatul, fratele lui de cinci ani şi mama lor, care au murit şi ei în naufragiu, vor fi îngropaţi în acest oraş.
Tatăl Abdullah, singurul membru al familiei care a supravieţuit naufragiului, va merge la Kobani pentru a-şi înmormânta familia în cursul weekendului, a mai spus Nassan.
Kobani a devenit un simbol-cheie al rezistenţei kurde în războiul civil din Siria. Când oraşul era asediat de combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), luptătorii kurzi sprijiniţi de lovituri aeriene ale SUA au eliberat oraşul şi satele din împrejurimi în ianuarie.
Autorităţile turce au arestat joi patru persoane despre care susţin că sunt responsabile pentru moartea celor trei membri ai familiei şi a altor nouă refugiaţi în naufragiul ambarcaţiunii lor.
Cei patru arestaţi, inclusiv căpitanul ambarcaţiunii naufragiate, sunt acuzaţi de "neglijenţă continuată" care a dus la moartea acestora, scrie agenţia Dogan.
Turcia a devenit un punct-cheie de plecare pentru refugiaţii care au fugit din cauza războaielor din Afganistan, Siria şi Africa pentru a ajunge în Europa, notează DPA.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Europa pentru criza refugiaţilor, afirmând că ţările de pe continent au transformat Marea Mediterană într-un "cimitir".
"Umanitatea este aceea care se îneacă în Mediterana", a spus el, potrivit agenţiei Anadolu.