Joaca la MALL i-a adus MOARTEA unei fetiţe de şapte ani

Joaca la MALL i-a adus MOARTEA unei fetiţe de şapte ani

Micuţa a murit acasă, la câteva zile după ce s-a lovit de un alt copil pe un tobogan gonflabil dintr-un mall din Alba-Iulia. Medicii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Politia din Alba s-a autosesizat în cazul unei fetiţe de şapte ani care a murit, astăzi, la o zi după externarea din Spitalul Judeţean Alba. Copila fusese adusă acolo în stare de leşin, acum câteva zile, după ce se lovise de un alt copil în timp ce se juca pe toboganul gonflabil de la mall. Directorul Directiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horia Timiş, a declarat că medicii legişti au stabilit că decesul acesteia a survenit din cauza unei insuficienţe respiratorii, provocată de o tromboză de artera pulmonară, la un bolnav cu endocardită preexistentă. Horia Timiş a mai spus că fetiţa era supraponderală, fiind sub observaţia medicului de familie din această cauză. Purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Alba, Luminita Prodan, a declarat că Poliţia s-a autoseziat cu privire la acest caz şi a stabilit ca saptămâna trecută fetiţei i s-a facut rău în mall-ul din Alba Iulia în urma unui incident produs în spaţiul de joacă şi a fost dusă la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News