Un băiat de 12 ani din localitatea dejeană Bogata de Jos a fost atacat zilele trecute de un câine. Acesta își conducea o colegă care locuia într-o localitate învecinată și se întorcea pe jos în momentul în care câinele fioros al unui localnic i-a înfipt de patru ori colții în gamba piciorului drept, potrivit Gazeta de Cluj.
În momentul în care proprietarul câinelui l-a văzut pe băiat sângerând, înainte de a-l duce acasă cu mașina, acesta a început să îi adreseze cuvinte urâte, ba chiar jignitoare: „Mă p... de copil, ce cauți noaptea în drum?”
Conduceam o colegă care locuieşte în Calna şi mă întorceam, seara pe la opt spre casă, în Bogata, nu departe de locul acela. Brusc, m-am văzut faţă-n faţă cu câinele lui nenea Emilian şi, înspăimântat, am dat doi-trei paşi în spate, cu gândul să fug. Iar când m-am întors ca s-o iau la goană acesta, într-o fracţiune de secundă, m-a prins din spate. Am reuşit să mă smulg din colţii lui, deşi mă muşcase tare şi am dat să intru în curtea lui nenea Emilian, care se afla la poartă şi nu reuşea nicicum s-o deschidă, ca să mă salveze. Atunci câinele m-a prins a doua oară, la fel de serios, muşcându-mă din nou. După ce mi-au numărat, mai târziu la spital rănile, medicii au descoperit că am avut nu mai puţin de patru muşcături! Am ajuns în sfârşit la nenea Emilian în curte, într-un picior, iar acesta după ce a deschis poarta şi a legat câinele, primele lui cuvinte au fost: „Mă, p…de copil, ce cauţi la ora asta pe drum?” Apoi m-a dus în casă, unde m-a luat în primire soţia lui, întrebându-mă la fel, ce caut acolo, nu m-a luat frumos, cum trebuia, eu nefiind vinovat – ci ei, pentru că au dat drumul câinelui în stradă. M-au bandajat, după care m-au urcat în maşina lor şi m-au adus până acasă”, a povestit copilul pentru Gazeta de Cluj.
Din cauza gravității mușcăturii, băiatul a fost ținut în spital mai multe zile, timp în care i-a fost administrat vaccinul antirabic, la insistențele părinților, care au fost nevoiți să apeleze la amenințări pentru a i se aplica băiatului tratamentul corespunzător, dat fiind faptul că nu cunoșteau cu certitudine dacă animalul era vaccinat sau nu.
„Ni s-a recomandat să-i facem în total cinci injecţii, aşa că la această oră mai avem de făcut până la sfârşitul lunii încă două”, a spus tatăl băiatului.