Copiii, victime ale infracţionalităţii pe Internet

Majoritatea copiilor navighează pe Internet nesupravegheaţi şi îşi transmit datele personale, ajungând să fiw victime ale infracţionalităţii, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional de Romtelecom şi UNESCO.

Studiul, efectuat în luna aprilie, a cuprins 3.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, din principalele oraşe ale ţării, inclusiv Bucureşti.

Potrivit rezultatelor studiului, 45% dintre copiii chestionaţi au transmis date personale despre ei pe internet. Cei mai multi dintre elevii intervievaţi (62%) au vârste cuprinse între 11 şi 15 ani.

Mai mult de jumătate dintre elevii care au participat la studiu nu au niciun părinte alături atunci când utilizează internetul, în timp ce 38% sunt secondaţi de părinţi doar uneori.

De asemenea, 46% dintre respondenţi au recunoscut că primesc mesaje pe e-mail de la persoane pe care nu le cunosc, iar 22% dintre aceştia chiar răspund mesajelor venite de la necunoscuţi.

În aceeaşi lună, Romtelecom a mai realizat un studiu online la care au participat 300 de părinţi, din care a rezultat că numai opt la sută dintre aceştia ştiau că au fost postate pe site-uri web, de către copiii lor, date personale ale acestora.

"Plecând de la aceste date îngrijoratoare şi fiind conştienţi de faptul că Internetul o să fie accesibil din ce în ce mai multor copii, am gândit, împreună cu Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) din România, site-ul www.internetsigur.ro, un instrument de lucru dedicat atât celor mici, cât şi părinţilor şi educatorilor preocupaţi de securitatea puştilor în lumea virtuală", se arată într-un comunicat de presă.

Pe acest site, copiii pot învăţa cum să-şi protejeze identitatea şi cum să recunoască şi să evite pericolele de pe internet.

(16:38)