Europarlamentarul Robert Turcescu afirmă că România trebuie să acționeze ferm în lupta cu epidemia globală de coronavirus.
Într-un mesaj scris pe Facebook, Turcescu crede că se impune luarea deciziei de închidere a școlilor la nivel național! Protejarea copiilor trebuie să fie pe primul loc, este de părere europarlamentarul PMP.
„E nevoie de închiderea temporară a școlilor”, își începe postarea Robert Turcescu. Deși poate părea o măsură exagerată, după cum chiar el recunoaște, fostul realizator tv susține că a citit în ultimele zile „nenumărate articole despre răspîndirea coronavirusului”.
Iar concluzia la care a ajuns e următoarea: „Dacă putem lua măsuri pentru a limita efectul de contagiune atunci aceste măsuri trebuie luate. Fără panică, lucizi, dar cu fermitate. Suspendarea temporară a activităților școlare e necesară. Acum!”.
Deocamdată, autoritățile nu au luat nicio decizie privind suspendarea cursurilor. Ministrul Monica Anisie urmează a avea luni o întâlnire cu reprezentanții DSU.