Ziua României este o sărbătoare a bucuriei atunci când copiii și părinții români se adună de prin toate colțurile lumii să cânte și să joace românește, să fie împreună sufletește și online, la evenimentul organizat de Asociația Părinților Isteți, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Itsy Bitsy și comunitatea Repatriot.
Copiii români de pretudindeni sărbătoresc Ziua Națională a României într-un maraton al bucuriei de 8 ore de joacă interactivă, transmisă on-line și radio. Pe 1 Decembrie, de la ora 14:00 până la ora 22:00 – ora României, se încinge petrecerea românească alături de Leon Magdan – Profesorul de joacă și toți SuperEroii Itsy Bitsy, cu muzică, jocuri, ghicitori și povești românești. Vom afla că avem multe motive de iubire pentru țară, vom împărtăși fiecare lucrurile și oamenii care ne fac mândri că suntem români.
Mesajele de iubire pentru țară se vor ține lanț în zi de sărbătoare și vor fi transmise din inimi de români atât de către copiii din țară, cât și de la cei care locuiesc acum în țările Uniunii Europene, Canada sau SUA. Și vedetele preferate de familii vor intra într-o leapșa a urărilor pentru România și vom afla ce urează țării Smiley, Andreea Marin, Nicu Alifantis, Ivan Patzaichin și mulți alții.
A fi român nu înseamnă doar să trăiești pe plaiurile României, iubirea de țară, nu înseamnă doar viața de zi cu zi din țară, înseamnă rădăcini care nu se schimbă, oriunde te poartă viața și la orice vârstă, înseamnă graiul bunicilor și cea mai gustoasă mâncare care îți amintește de copilărie. De aceea s-a născut marea sărbătoare a copiilor, care învață cu bucurie copiii să păstreze vie legătura cu țara din care au răsărit, chiar dacă acum își poartă pașii pe alte plaiuri.
Evenimentul interactiv va fi transmis video, în direct, pe www.itsybitsy.ro și pe Facebook Itsy Bitsy, astfel că românii de pretutindeni vor putea participa activ la sărbătoarea Zilei Naționale.
Repere din programul evenimentului interactiv:
14:00 – SuperEroii Itsy Bitsy si Profesorul de Joacă Leon Magdan dau startul petrecerii cu jocuri, muzică, urări și povești românești
14:25 – „Călătorie de poveste”cu SuperZăpă
15:10 – „Joacă, Joacă românește”cu Itsy și Bitsy
15:50 – „Vacanță în România” cu Spark
16:30 – „Cine a fost mai întâi?” cu Spinner
17:10 – „Portrete mici de oameni mari” cu Profesorul de Joacă
18:00 – „Unirea în bucate” cu SuperZăpă
18:40 – „Jocurile copilăriei” cu Itsy și Bitsy
19:40 – „Ghicește animalul sau planta” cu Spark
20:20 – „Hai, România!” cu Spinner
21:00 – „Construim și dăinuim!” cu Profesorul de Joacă
21:40 - Moment final cu Itsy, Bitsy, SuperZăpă, Spinner, Spark și Leon Magdan, cu muzică, urări și povești românești
Românii de pretutindeni sunt invitați să se înscrie pe pagina de facebook a evenimentului. Mai multe informații sunt disponibile pe www.itsybitsy.ro și pe https://www.facebook.com/radioitsybitsy.
*Conţinutul acestui comunicat nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Asociația Părinților Isteți a organizat mai multe evenimente educative on-line dedicate copiilor români din diasporă, pentru a se conecta cu românii de peste tot, pentru a descoperi elemente de cultură, limbă și civilizație românească. Evenimentele 1uniFEST - Festivalul Petrecerilor de Acasă pentru Copii și Copiii români de pretutindeni sărbătoresc Ziua Limbii Române au adus alături în mediul virtual mii de copii români din toată lumea.
Asociația Părinților Isteți militează de peste trei ani pentru prevenirea și combaterea bullying-ului, fiind co-inițiatoral campaniei strategice naționale de prevenire a bullying-ului, împreună cu Itsy Bitsy FM. Asociația Părinților Isteți face parte din echipa care a elaborat Normele metodologice de implementare a legii de prevenire a bullying-ului și lucrează în continuare la ghidurile de implementare a acestor norme în toate instituțiile de educație preuniversitară din România.
Asociația a organizat până acum campania socială «Bullying-ul începe acasă și se continuă la școală» (2017) și campaniile de prevenire a bullying-ului adresate cadrelor didactice Grădinițe fără Bullying (2017) și Școli fără Bullying (2018), proiecte finanțate de Primăria Sector 3 București cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.