Potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), copiii de până în clasa a IV-a vor beneficia de îngrijire pe timpul zilei, pentru a putea oferi părinţilor ocazia de a-şi continua studiile sau să muncească.
În cadrul noului proiect de lege se prevede înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unor servicii publice de îngrijire pe timpul zilei a copiilor, până când aceştia vor absolvi clasa a IV-a primară.
Copiii vor beneficia de îngrijire şi educaţie timpurie până la vârsta de trei ani, desfăşurarea de activităţi în afara orelor de grădiniţă sau de şcoală, până la absolvirea clasei a IV-a primare, precum şi desfăşurarea de activităţi de sprijin, consiliere şi informare pentru părinţi.
Serviciile contribuie şi la identificarea posibilelor nevoi speciale ale copiilor sau ale familiilor acestora, prevenindu-se astfel separarea minorilor de familie.
Din punct de vedere organizaţional, se intenţionează înfiinţarea unor centre de îngrijire, dar se întrevede şi posibilitatea îngrijirii la domiciliu sau ca servicii deschise organizate la nivelul comunităţii.
îngrijirea şi educaţia timpurie înglobează activităţi de îngrijire, creştere, educaţie şi învăţare şi se bazează pe interacţiunea şi participarea copiilor, activitatea cheie fiind jocul în diferite forme. Activităţile în afara orelor de grădiniţă sau de şcoală includ acţiuni educative, recreative şi de petrecere a timpului liber.
"Serviciile de îngrijire a copilului pe timpul zilei organizate în centre se desfăşoară în aşezăminte special create în acest scop, denumite, după caz: creşe, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei luni şi trei ani sau centre de îngrijire de zi, pentru copiii mai mari de trei ani, până la absolvirea clasei a IV-a primare. În funcţie de nevoile identificate şi de solicitări, autorităţile locale şi furnizorii privaţi pot organiza centrele de îngrijire de zi şi pentru copiii din învăţământul gimnazial. Creşele şi centrele de îngrijire de zi pot fi organizate în incinte separate sau în aceeaşi incintă, în cadrul unor complexe de servicii. Din punct de vedere educaţional, creşele şi centrele de îngrijire de zi sunt organizate, pe cât posibil, astfel încât să faciliteze contactele între copii de vârste diferite", potrivit proiectului iniţiat de Ministerul Muncii.
Aceste servicii se pot acorda şi la domiciliul persoanei acreditate sau la domiciliul copilului. Astfel, bona este persoana autorizată care desfăşoară la domiciliul propriu activităţi de îngrijire, creştere, educaţie şi învăţare a copiilor, în timp ce baby-sitter-ul este persoana care acordă îngrijire la domiciliul copilului, în baza unui contract încheiat între părinţi, baby-sitter şi o agenţie de baby-sitting autorizată.
Serviciile de îngrijire a copilului pe timpul zilei organizate la domiciliu bonei sunt servicii prestate pentru copii de toate vârstele, până la absolvirea clasei a IV-a primare, bonele din sistemul public fiind angajate ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor. Indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în sistemul public sau privat, acestea beneficiază de formare şi asistenţă de specialitate din partea angajatorului.
Înscrierea copiilor într-un serviciu de îngrijire a copilului pe timpul zilei se realizează pe tot parcursul anului, părinţii trebuind să depună cererea la compartimentul specializat al autorităţii administraţiei publice locale, responsabil cu coordonarea serviciilor de îngrijire a copilului pe timpul zilei.
Serviciile de îngrijire a copilului pot fi furnizate pe timpul nopţii şi la sfârşit de săptămână numai în cazuri bine întemeiate, legate de programul de lucru al părinţilor.
Sursa:Mediafax