Copiii moldovenilor din diasporă revin acasă. Aeliere, tradiții și limba română, în cadrul programului DOR
- Sanda Frunze
- 5 august 2025, 19:29
Sursa foto: Președinția Republicii MoldovaZeci de copii din diaspora Republicii Moldova explorează, timp de zece zile, țara de origine în cadrul Programului „Diaspora. Origini. Reveniri” (DOR), desfășurat în această lună în două serii. Activitățile vizează întărirea legăturilor emoționale cu patria, promovarea tradițiilor și îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba română.
Potrivit Marianei Bunduchi, consultantă principală la Biroul Relații cu Diaspora (BRD), copiii vor avea parte de o agendă bogată și dinamică.
„Vor fi multe ateliere interesante, de vară, și așteptăm participanții cu drag. Vor avea parte de vizite-surpriză, de invitați speciali. Vor cunoaște țara mult mai bine, pentru că vom merge și în satele R. Moldova. Vom avea parte de excursii în capitală, vom cunoaște persoane interesante și vom învăța să dansăm în stil tradițional. Să împletim coronițe, să fabricăm ceva din ceramică și multe alte lucruri”, a declarat ea într-un interviu la Radio Moldova.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova
Copiii revin cu drag la DOR
Tot mai mulți participanți aleg să revină, motivați de conexiunile stabilite în cadrul programului: „Avem un interes foarte mare din partea copiilor care au participat anterior, pentru că ei leagă prietenii, fac conexiuni aici, la DOR. Doar zece zile pentru ei nu este suficient ca să-și facă această impresie generală și aleg cu mare plăcere să revină”, a adăugat Mariana Bunduchi.
Două ediții în august 2025
În acest an, DOR are loc în două serii: între 4–13 august și 16–25 august. Este pentru prima dată când programul se desfășoară în acest format extins.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova
Lansat în 2013, Programul DOR este organizat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul BRD. El se adresează atât copiilor din diasporă, cât și celor din țară, având ca scop apropierea de cultura și valorile naționale.
DOR este un Program dedicat atât copiilor și tinerilor din diasporă, cât și celor din Republica Moldova și se desfășoară sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Acest Program are ca scop stabilirea conexiunii emoționale cu Republica Moldova, promovarea și păstrarea tradițiilor și valorilor naționale.