Ministrul Sănătății, Florian Bodog și cel al Muncii, Olguța Vasilescu, au semnat ieri, ordinul pentru aprobarea criteriilor de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora.
Actul normativ a venit ca urmare a multiplelor sesizări făcute de părinți cu copiii care suferă de boli genetice grave.
Reprezentanții Ministerului Sănătății, împreună cu reprezentanții Mi nisterului Muncii, au reanalizat criteriile prevăzute în ordin, care restricționau accesul unor copii cu boli genetice gra ve la asistență permanentă acordată de un asistent personal/însoțitor. Se încadrează în grad de handicap grav următoarele afecțiuni: sindrom Down, fibroza chistică și epidermoliza buloasă, astfel încât să fie menținute drepturile pe care acești copii le-au obținut anterior.
În ceea ce privește copiii cu sindromul Dravet, menționăm că afecțiunea este una neurologică cu determinare genetică și se încadrează în gradul de handicap grav, ceea ce implică dreptul la însoțitor permanent.