Copiii euronavetiștilor nu mai pot fi lăsaţi în voia sorţii
- Cristiana Mazilu
- 25 aprilie 2012, 12:36
Înainte de pleca la muncă în afara ţării, românii trebuie să notifice primăria şi să desemneze o rudă să se ocupe de copiii lor. Lipsa părinţilor e simţită de micuţi ca un semi-abandon.
O nouă lege reglementează condiţiile în care românii care muncesc în afara ţării trebuie să îşi îngrijească copiii.
Potrivit propunerii legislative, făcută de un grup de deputaţi PD-L, românii care doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate au obligaţia de a notifica Serviciului Public de Asistenţă Socială intenţia de a pleca cu 40 de zile înainte. În plus, trebuie desemnată o persoana din familie în grija căruia să fie lăsat copilul, care trebuie să aibă cu cel puţin 18 ani mai mult decât el. Cei care nu respectă regulile, riscă amendă de la 2.500 la 10.000 de lei. Despărţirea de părinţi este o traumă pentru copil, iar micuţii pot deveni depresivi, hiperactivi, haotici şi uneori chiar obezi. Alegeţi o rudă constantă în viaţa copilului
"Persoana care va avea în grijă copilul trebuie să fie foarte bine aleasă si să nu fie una temporară, ci una constantă în viaţa copilului", recomandă psihologul Karen Rosner, de la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti.
Plecarea părinţilor în străinătate este simţită de micuţi ca un semi-abandon, iar copiii reacţioneză diferit. "Pot fi trişti şi duc dorul unei persoane care să le vorbească şi să le fie confident. Alţii devin agresivi, rebeli, indiferenţi, nu au procupări precise, hobby-uri, nu sunt constanţi într-o activitate. Prin lucruri extreme caută să atragă atenţia", enumeră psihologul manifestările care ar trebui să fie semne de alarmă pentru cei din jur. 225 de mii de copii din România au părinţii plecaţi la muncă în afara ţării, conform Comisiei Europene
Fără "plec spre binele tău"
Este o greşeală să le spuneţi înainte de plecare copiilor că o faceţi pentru binele lor. "Copilul va fi traumatizat şi va trăi cu vinovăţia existenţei lui şi a faptului că părinţii fac atâtea lucruri pentru el", spune psihologul Karen Rosner. O altă greşeală e să puneţi accent pe partea materială. Spuneţi mai degrabă ceva de genul: "Nu se poate să muncim aici, iar plecarea din ţară e cea mai bună variantă să avem o viaţă decentă." Un alt sfat pentru părinţi e să se întoarcă acasă cât de des posibil. Orice întâlnire e importantă pentru copii. Citiți și:
- "Orfanii euronavetiștilor": o statistică tragică