Trei copii, care se plimbau cu bicicletele prin pădure, s-au rătăcit și sunt căutați, sâmbătă seara de pompieri.
Minorii se plimbau prin pădurea din zona Secu, județul Prahova. Copiii, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au alertat autoritățile prin intermediul telefonului mobil al unuia dintre ei, anunță Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, potrivit Agerpres.ro
„Două echipaje de pompieri acţionează pentru căutarea a trei minori rătăciţi în zona Secu, între localităţile Mislea şi Buştenari. Se plimbau cu bicicletele şi s-au rătăcit în pădure. Au un telefon mobil cu care au cerut ajutor. Au 15, 16 şi 17 ani", potrivit ISU Prahova.
Reprezentanţi ai ISU Prahova au mai declarat că, după primul apel, minorii au sunat din nou la numărul unic de urgenţe 112 şi au precizat că au găsit drumul, aflându-se în prezent în comuna Telega - zona Buştenari.