Pe Lista Copiilor Cuminţi a ajuns şi Robert, un băieţel care face performanţă într-unul dintre cele mai grele sporturi de iarnă.
La şapte ani, Robert Ioan Dobrescu are deja o mini-carieră în hochei pe gheaţă, sport pe care a început să-l practice la numai doi ani, imediat după ce a învăţat să meargă. Se mândreşte cu peste 300 de antrenamente pe gheaţă, dar şi pe uscat, şi 40 de meciuri oficiale. "Creşte inima în mine când îl văd cum patinează, cum se întoarce, cum face «canadiene» şi slalomuri printre jaloane", spune tatăl micuţului. Are un înger păzitor De altfel, arată acesta, Robert e un copil "cu stea în frunte", care a supravieţuit la naştere în mod miraculos: "Când s-a născut, la cinci dimineaţa, după o noapte de travaliu, doctoriţa a ieşit lividă din sala de operaţie şi mi-a spus «Duceţi-vă la biserică să aprindeţi o lumânare»". Astăzi, băieţelul este sănătos tun, merge la şcoală în clasa întâi, iar prima carte citită a fost "Iliada" de Homer. Marea lui pasiune rămâne însă hocheiul, pentru care este în stare să se antreneze şi pe întuneric. "În Bucureşti nu există un patinoar competiţional. Micuţii hocheişti se antrenează în întuneric la Patinoarul Flamaropol sau pe diverse patinoare artificiale, fără dotări, la ore incredibile: şase dimineaţa ori zece seara. "Atunci pot găsi două ore de «gheaţă» libere", explică tatăl lui Robert. CITIȚI CELELALTE POVEȘTI ÎN CADRUL SECȚIUNII COPII CUMINȚI.