Copii dați cu capul de pereți de directoarea care urăște România

Copii dați cu capul de pereți de directoarea care urăște România Sursa foto: Arhiva EVZ

Doi copii își acuză profesoara că i-a dat cu capul de pereți. Întâmplarea s-a petrecut la o școală din raionul Taraclia. Directoarea neagă acuzațiile și amenință cu procese.

Cei doi copii învață la școala din satul Aluatu, raionul Taraclia, în sudul Republicii Moldova. Profesoara acuzată de acte de violență este și directoarea școlii, și s-a arătat deranjată de faptul că profesorii, în semn de mulțumire pentru ajutorul dat de România la renovarea școlii, au pus un steag românesc pe clădire.

Copii puși să se dea cu capul de perete

Directoarea Larisa Coceva este acuzată de părinți că a obligat doi elevi să se lovească cu capul de perete, în timpul orei de „Educație pentru societate”.

Întâmplarea ar fi avut loc înainte de campania electorală pentru alegerile locale, dar scandalul continuă. Una dintre mamele celor doi elevi, care a vrut să-și retragă copilul de la școală, spune că directoarea i-a prezentat scuze prin telefon, după incident. Dar, mai acuză mama, când s-au întâlnit ulterior, i-a spus că este „neadecvată”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pedeapsa violentă le-a fost impusă celor doi copii pentru că și-au uitat cărțile acasă, povestește mama. Părinții spun că celor doi elevi li s-a dat de ales între a face o sută de flotări și a se da de o sută de ori cu capul de perete. Băieții au ales a doua variantă, pentru că li s-a părut mai ușoară.

Cele două victime ale abuzului chiar s-au lovit cu capul de perete până când profesoarei „i s-a făcut milă de ei”, după cum a relatat, pentru Jurnal.md, unul dintre copii și mama celuilalt, sub protecția anonimatului.

Satul Aluatu, raionul Taraclia

Satul Aluatu, raionul Taraclia / sursa foto: captură YT, Dediu Production

Nu ar fi singurul caz de abuz și violență contra unor copii

Aceștia spun că directoarea școlii din Aluatu a aplicat astfel de pedeapse și cu alte ocazii. În plus, profesoara ar fi lovit un alt băiat cu palma după cap și cu pumnul în coaste, mai acuză mama unuia dintre copii.

Femeia spune că directoarea Larisa Coceva face presiuni psihologice asupra celor pe care îi consideră copii „neascultători”, și asupra unora diintre părinți.

„Aceștia sunt pur și simplu copii, pe care trebuie să-i înveți, nu să-i pedepsești. Da, ei sunt la o vârstă dificilă, dar tu pentru asta ești profesor, ca să găsești cheița acestui copil. E imposibil să fie supercopil, dar tu, o persoană în vârstă, „adecvată”, trebuie să înțelegi ce faci”, spune mama unui dintre cei doi copii abuzați.

„Eu nu-l cresc ca cineva să-l pedepsească. Poate să-l învețe - să-l învețe, nu poate - nu trebuie să-l umilească (...). El a venit acasă și mi-a spus și eu am sunat-o. Și-a cerut scuze. După, m-a întâlnit în curtea școlii și mi-a spus că eu sunt neadecvată și copilul meu e neadecvat și a început să mă dea la brazdă că copilul e așa și nu știu cum (...)”, mai relatează femeia.

Abuzuri greu de imaginat și amenințări, acuză părinții

„Le-a spus să se bată de o sută de ori cu capul de perete, după, l-a scos din clasă și i-a dat o palmă după cap. Eu mă gândeam să merg la raion, să scriu o plângere, dar după cum am înțeles, cineva a fost și ziceau că «uitați-vă, umblă și se jeluie, uitați-vă cine e ea!».

Viața mea e a mea, asta nu trebuie să influențeze educația copilului la școală. Ce fac eu e treaba mea. Tu educă copilul acela, pentru asta primești bani, pentru asta ai învățat”, a adăugat mama unuia dintre copii.

„Avem o școală foarte micuță, dar toți se comportă foarte agresiv, cred că ei sunt mai mari decât cineva, iar cineva e mai prost”, adaugă femeia. Ea a povestit și că, atunci când a intrat în școală să-și ia copilul, directoarea a început să strige că nu are voie să intre în școală și că o va reclama la poliție.

Abuzurile și violența, confirmate și de alți copii și părinți

„Am sunat-o și pe cealaltă mamă a cărui copil ar fi trecut prin experiența pedepsei cu capul de perete. Inițial, femeia a spus că nu prea știe despre ce vorbesc, că a asistat la lecții și, într-adevăr, copiii sunt gălăgioși, iar ea nu are nimic împotriva directoarei.

Peste câteva minute a revenit însă și i-a dat copilului să ne vorbească. Băiatul a confirmat situația, afirmând că profesoara Larisa Coceva le-a spus să se bată cu capul de perete destul de serios, nu în glumă.

În acel moment, în discuție a mai intervenit o femeie, mama unui alt copil, care era în vizită la această familie. Mama celui de-al treilea copil ne-a spus și ea că băiatul ei ar fi fost chiar bătut de această profesoară. L-ar fi lovit după cap și în coaste, iar copilul a acuzat după aceasta dureri de cap.

«A venit copilul acasă și a zis: „Mamă, mă doare tare capul. M-a pălit directoarea cu palmele după cap și nu e prima dată când mă pălește». Ce drept are ea să-mi bată copilul? Eu l-am făcut ca ea să mi-l calicească? Copilul nu-i lângă mine, că era să vă zică și el, cu cuvintele lui. Pe copil și azi îl doare capul. Este altfel de pedeapsă, dă-i mai mult să învețe, lămurește-l cu cuvântul!”, a spus femeia.

Directoarea Larisa Coceva, contactată de Jurnal TV pentru a răspunde acestor acuzații, s-a arătat deranjată de apelul la ora respectivă (deși era doar ora 16:50), și a respins toate acuzațiile. În plus, ea i-a amenințat pe jurnaliști cu un proces.

scoala

Școală. Sursa foto: Arhiva EVZ

Directoarea respinge toate acuzațiile și amenință cu procese

„Nu este adevărat și vă voi da și pe dumneavoastră în judecată, și Jurnal TV. Pur și simplu eu acum am mari probleme de sănătate. Poate să fie și nouă mame! Dumneavoastră de unde aveți dreptul să vorbiți cu mamele fără hotărârea mea?”, a spus Larisa Coceva, potrivit Jurnal.md.

„Noroc bun dacă ați vorbit! Când a fost asta? Lasă să dovedească! Eu vă rog frumos, ocupați-vă cu ceea ce trebuie și nu mă mai deranjați. Uitați-vă câte probleme mai grave sunt în Aluatu. Vă plătește cineva pentru întrebările astea, vă plătește?”, a mai spus Larisa Coceva, directoarea școlii din Aluatu.

Publicația notează și că este dispusă să trimită Ministerului Educației toate înregistrările audio, dacă le va solicita.