Controverse pe tema pensiilor alimentare. Contestația Avocatului Poporului, amânată de CCR

Militari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Legea pensiilor militare a stârnit valuri de controverse în spațiul public. Aceasta a fost contestată de Avocatul Poporului, însă Curtea Constituțională a României a decis să amâne cauza. Astfel, contestația ar urma să fie judecată abia după al doilea tur al prezidențialelor.

Legea pensiilor militare. CCR a amânat contestația

Judecătorii CCR au eliminat lupta de campanie privind legea pensiilor militare. Astfel, contestația înaintată de Avocatul Poporului a fost amânată, urmând să judece în decembrie.

Joi, Avocatul Poporului a contestat propunerea legislativă legată de Completarea Legii nr 223/2015 și se referă la pensiile militare acordate în România. De altfel, aceasta a fost adoptată de Senat la începutul acestei săptămâni.

Decizia judecătorilor

Astfel, judecătorii urmează să se pronunțe la jumătatea lunii viitoare, după ultimul tur al alegerilor prezidențiale.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Termen sedinta de judecata - 17 decembrie - Obiecție de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (PL-x nr. 540/2024), formulată de Avocatul Poporului", se arată în decizia judecătorilor CCR.

Legea a fost adoptată pe fondul protestelor de la finalul lunii octombrie, când sindicaliștii și-au strigat nemulțumirile în Piața Victoriei.

Legea pensiilor militare. Ce avantaje vor avea acești beneficiari

După noua lege, pensiile aflate în plată ar urma să fie indexate în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie. Inițiativa aparține unui grup de parlamentari liberali. În Camera Deputaţilor, aceasta a fost trecut cu 91 de voturi "pentru" şi 8 abţineri.

„Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”,se arată în noua lege.