Universitatea Craiova a remizat cu FCSB, în etapa a 15-a din SuperLiga lafotbal. Conduși cu 1 - 0 la pauză, oltenii au reușit să egaleze dintr-un penalty, într-un meci cu trei cartonașe roșii.
FCSB a jucat în superioritate din minutul 42, după eliminarea lui Ștefan Vlădoiu. Bucureștenii au intrat în avantaj la pauză (1-0), dar nu au reușit să țină de rezultat. Craiovenii au obținut egalul după un penalty stabilit de VAR.
Universitatea Craiova - FCSB un meci decis de arbitri
Fostul mijlocaș craiovean Silvian Cristescu acuză arbitrajul din meciul disputat în Bănie. În opinia sa, arbitrul Florin Andrei a influențat decisiv rezultatul final din partida Universitatea Craiova - FCSB. Rezultatul a fost decis printr-un penalty, stabilit după consultarea sistemului VAR.
Fostului jucător i s-a părut suspect că arbitrul a avut nevoie de VAR pentru a lua deciziile în favoarea Craiovei. Nu același lucru s-a întâmplat, este de părere Cristescu, când a trebuit să fluiere în favoarea adversarilor.
Astfel, Universitatea Craiova a primit un penalty în minutul 61. Baba Alhassan l-a faultat pe Baiaram, însă arbitrul nu a fluierat faza. A revenit abia după ce a fost chemat la monitorul VAR, de Ovidiu Hațegan, care a monitorizat meciul. Abia atunci a dictat 11 metri și i-a acordat cartonaș roșu lui Alhassan.
Cristescu laudă atitudinea craiovenilor
Universitatea Craiova a jucat în zece oameni după eliminarea lui Ștefan Vlădoiu. Iar atitudinea fotbaliștilor olteni, care nu au cedat, a fost lăudată de Silvian Cristescu. El a acuzat arbitrajul pe care l-a catalogat dret părtinitor în favoarea FCSB. În acest context, a apreciat că rezultatul de la finalul partidei a fost echitabil.
„A fost o altă atitudine a băieților, mai ales că 60 de minute au jucat în 10 oameni. Rezultatul este echitabil, dar arbitrajul nu a fost. Dacă nu exista VAR... Toate deciziile importante pentru noi au fost luate cu ajutorul VAR-ului. La FCSB le-a văzut pe toate corect. La noi nu a văzut penalty, la FCSB a văzut henț. Nu a văzut roșu clar când a intrat dur la Maldonado (n.r. - la Baiaram)”, a declarat Silvian Cristescu într-o intervenție televizată.
În opini sa, meciul a fost echilibrat, ținut sub control de Universitatea Craiova, până la momentul golului înscris de FCSB. Cristescu a apreciat faptul că fotbaliștii olteni au ieșit motivați de la cabine și au jucat mult mai bine în a doua parte a meciului.
„Noi suntem crescuți să sperăm tot timpul, până la gol jocul a fost echilibrat, parcă puțin în favoarea noastră. După eliminarea lui Vlădoiu, mai speram, dar reținut. Băieții au ieșit bine de la cabine și au făcut o repriză a doua senzațională. Repet, și cu un arbitru temător să fluiere împotriva lui FCSB. Eu cred că a fost o șmecherie a arbitrului la al doilea galben al lui Vlădoiu. Arbitrul și-a dat seama că i-a acordat prea ușor un galben și a încercat să se facă că nu își aduce aminte”, a declarat Silvian Cristescu.
Universitatea Craiova rămâne pe locul 5
Fostul jucător este de părere că delegarea arbitrului Florin Andrei la un meci cu o astfel de încărcătură a fost o greșeală. Silvian Cristescu susține că centralul a fost timorat de importanța meciului dintre Universitatea Craiova și FCSB. Iar de aici greșelile pe care le-a comis. În schimb, a apreciat evoluția fotbaliștilor olteni, dar și sistemul de pregătire al antrenorului Costel Gâlcă.
„Dacă nu era Hațegan la VAR, nu știu dacă avem penalty, dacă aveau ei eliminare. La un derby să trimiți asemenea arbitru e prea mult. A fost timorat. Dacă pe astea importante nu le-a văzut... Băieții au luptat, mă bucură evoluția lui Cicâldău. Arată că are o calitate mare, cred că va fi la națională în scurt timp. Costel e ținut de rezultate la Craiova, asta e viața antrenorilor. Ei trebuie să știe lucrurile acestea”, a mai spus Silvian Cristescu.
După rezultatul de egalitate cu FCSB, oltenii reușescu să-și mențină poziția din clasamentul SuperLiga. După 15 etape, Universitatea Craiova a acumulat 22 de puncte și se menține pe locul 5.