Controversă în cazul Ana Maria Bărbosu. O fostă mare gimnastă spune că medalia nu-i aparține

Ana Maria Bărbosu. Sursa foto: Facebook

România. Controversele legate de scandalul de la Jocurile Olimpice, în care au fost implicate gimnastele românce Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea continuă să agite lumea sportului. O fostă mare gimnastă română, acum stabilită în Statele Unite, susține că medalia de bronz încă nu a ajuns la cine trebuie.

Daniela Silivaș, o personalitate emblematică în gimnastica mondială, consideră că Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu a reușit să aducă o justiție completă în acest caz.

Ea susține că Sabrina Voinea ar fi meritat, de fapt, medalia de bronz în locul Anei Maria Bărbosu.

Ana Maria Bărbosu nu ar fi trebuit să primească bronzul

„Îmi pare rău de situația în care a fost pusă Ana, dar eu cred că medalia nu a fost a ei. Nu este vina ei, bineînțeles...

Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina! Ei i s-a făcut o mare nedreptate, exercițiul ei a fost mai bun”, a declarat aceasta.

Fosta mare gimnastă e de părere că cel mai bine cazul s-ar rezolva dacă s-ar acorda câte o medalie fiecărei dintre cele trei sportiva, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu și Jordan Chiles.

Sabrina Maneca Voinea. Sursa foto: Facebook/COSR

Mai mult, Daniela Silivaș e de părere că cei care au făcut greșelile de arbitraj ar trebui să-și asume responsabilitatea și să-și recunoască vina.

Mesaj pentru cele două sportiva românce

Ulterior, fost mare gimnastă a transmis un mesaj pentru Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, menționând că în astfel de momente trebuie să fie puternice și să înțeleagă că totul este trecător.

Daniela Silivaș a adăugat că speră să le vadă în continuare pe cele două în sala de gimnastică.

„Americanii nu au furat medalia României, iar România nu a furat medalia Americii”, a mai spus aceasta.

Daniela Silivaș a cucerit șase medalii la gimnastică

În cariera sa, Silivaș a obținut șapte note de zece și a câștigat șase medalii: trei de aur (la paralele, bârnă și sol), două de argint (în individual compus și cu echipa României) și una de bronz (la sărituri).

Daniela Silivaș. Sursa foto: Facebook/ Daniela Silivas-Harper

În 1991, Daniela a început să antreneze la Atlanta, SUA, și în 2002 s-a căsătorit cu managerul sportiv Scott Harper.

În prezent, Daniela continuă să antreneze la Jump Start Gym în Sandy Springs, un oraș cu 108.000 de locuitori din Georgia, potrivit sport.ro.