Controversă. A intrat sau nu trustul Adevărul în Clubul de Presă al lui Gușă și Roșca Stănescu

Sursa foto: Arhiva EvZ

Potrivit unui comunicat al Clubului de Presă fondat de Sorin Roșca Stănescu și Cozmin Guşă, trustul Adevărul ar fi cel mai nou membru al organizației. Clubul zice că „DA”, dar redacţia Adevărul zice „NU", scrie Pagina de Media, care a încercat să deslușească misterul comunicatului. În trecut, mai multe organizații media s-au trezit peste noapte pe lista de membri, delimitându-se public de organizație.  

Comunicatul Clubului de Presă

„Încă o casă de presă importantă, trustul Adevărul, prin omul de afaceri Cristi Burci, s-a alăturat Clubului de Presă!", a anunţat organizația într-un comunicat publicat pe site.

„Înfiinţarea Clubului de Presă a stârnit interesul caselor de presă din România, peste 70 de ziare, televiziuni, radiouri sau site-uri alegând să se înscrie în asociaţia care şi-a propus să sprijine angajatorii şi angajaţii din mass-media românească.

În această săptămână a venit rândul unui trust important media să se alăture Clubului de Presă, astfel că numărul jurnaliştilor depăşeşte 700 de membri”, mai spune comunicatul.

„Printre casele de presă care s-au înscris în Clubul de Presă se numără: Ecopolitic, Gazeta de Bistriţa, Gazeta de Cluj, TR News, Patria Română şi stiri.botosani.ro.”

Ce a transmis Adevărul

Informația că ar face parte din Clubul de Presă al lui Gușă și Stănescu nu este lămurită de niciuna dintre părți, la solicitarea sursei citate.

"Adevărul nu este parte a Clubului de Presă", a declarat, scurt, Andreea Traicu, redactor-şef Adevărul.

S-a căutat răspunsul la unul dintre conducătorii Clubului de Presă, dar nici aici problema nu a fost lămurită.

„Cum a apărut Adevărul în Clubul de Presă? Cine l-a înscris?”, au vrut să știe cei de la Pagina de Media

„Scrie în comunicat (Adevărul, prin Cristi Burci n.red)", a fost răspunsul lui Cozmin Guşă.

"Nu ştiu, nu m-am ocupat eu", ar fi completat Gușă, notează sursa.

Până la ora publicării acestui articol, Cristian Burci nu a putut fi contactat, drept urmare aderarea trustului Adevărul la organizația fondată de Gușă și Roșca Stănescu a rămas învăluită în mister.

Ce se știe despre Clubul de Presă

Vorbim despre o organizație înființată de ziua presei (3 mai n.red.) în 2023. Membrii fondatori sunt Cozmin Gușă și Sorin Roșca Stănescu, două personaje controversate cu vechime în presa românească.

Înfiinţarea acestui nou Club de Presă a fost încurajată de Maricel Păcuraru, devenit patronul postului de știri Realitatea, după plecarea în 2020 a lui Cozmin Gușă.

Atât Sorin Roșca Stănescu cât și Maricel Păcuraru au făcut închisoare.

„Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!”, ar fi spus Păcuraru, scrie Pagina de Media.

Membrii ai organizației peste noapte

La scurt timp de la înființare, organizaţii media precum Antena 3, B1 TV, Evenimentul zilei, Capital şi Romania TV s-au delimitat de acesta, după ce s-au trezit că apar pe lista membrilor.

Dan Andronic: Vă urăm succes şi fără noi

Dan Andronic, proprietarul EVZ şi Capital, a făcut atunci un apel public către Clubul de Presă:

„Apel public către colegii noştri Răzvan Savaliuc, Bogdan Comaroni, Sorin Roşca Stănescu:

Scoateţi din comunicatul Clubului Român de Presă numele Evenimentului Zilei şi al Capital, sau faceţi publică cererea de adeziune semnată de reprezentantul legal al societăţii. Nu poţi adera la o asociaţie pe calea aerului, prin spori, ci respectând statutul legal. Noi nu am făcut-o.

Este o mascaradă care trebuie să înceteze, care face rău inclusiv organizaţiei din a cărei conducere faceţi parte, un fals nedemn de cei care se prezintă ca fiind jurnalişti.

Putem înţelege o eroare, nu suntem de acord cu perpetuarea ei. Nu suntem de acord să intrăm într-o altă organizaţie profesională, în ciuda ameninţărilor mai mult sau mai puţin voalate transmise de cei ce se asociază cu numele voastre, respectate de mulţi dintre noi, atâta timp cât tocmai ne-am înscris în Asociaţia Editorilor de Presă Scrisă şi Online.

Vă urăm succes şi fără noi! ”

Și B1 TV și Antena 3 au reacționat

O recţie similară a avut şi B1 TV:

„Am aflat cu surprindere din relatarea făcută sâmbătă, 13 mai, de o publicaţie online, că B1 TV ar fi pe lista entităţilor membre ale unui aşa-zis ”club de presă” recent format. Informaţia este total eronată, televiziunea noastră nefiind implicată în niciun fel în acest proiect.

Cu alte cuvinte, asocierea numelui televiziunii B1 TV cu acest nou organism media a fost făcută fără niciun fel de acord în acest sens.”

Antena 3:

„Informaţiile recente referitoare la apartenenţa Antena 3 CNN la un "club de presă" sunt integral false. Folosirea frauduloasă a brand-ului Antena 3 CNN poate atrage consecinţe juridice.

Solicităm celor care au inclus Antena 3 CNN într-o listă de presupuşi membri ai unui club de presă să elimine această informaţie falsă, în regim de urgenţă, respectând astfel realitatea obiectivă şi dreptul publicului la informaţii corecte şi responsabile.”