CONTROL la Serviciul Județean de Ambulanță Craiova. Familia lui BALACI are suspiciuni cu privire la intervenția medicilor
- Gabriel Valentin
- 22 octombrie 2018, 10:44
Sorina Pintea, ministrul Sănătății a spus că a fost constituită o echipă care se va deplasa la Craiova pentru a efectua un control la Serviciul Județean de Ambulanță. Pintea a spus că ministerul s-a autosesizat din cauza suspiciunilor familiei.
Ilie Balaci a murit, duminică, la vârsta de doar 62 de ani. El a câştigat 3 titluri de campion al României şi 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei, iar înainte de a se retrage din activitate, în 1988, a mai evoluat la FC Olt şi Dinamo.
Balaci a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1981 şi 1982. În Divizia A are 349 de prezenţe şi 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariţii, în vreme ce la naţionala are 69 de selecţii şi 8 goluri.
Ca antrenor cele mai mari succese le-a înregistrat în ţările arabe, cucerind numeroase trofee în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar. Şi-a început meseria de antrenor la Pandurii Târgu Jiu, iar apoi le-a pregătit în ţară pe Drobeta-Turnu Severin şi Universitatea Craiova (de trei ori). A mai antrenat formaţiile Club Africain Tunis, Olympique Casablanca, Al-Shabab FC (EAU), Al-Nasr (Arabia Saudită), Al-Hilal FC (Arabia Saudită), Al Ain FC (EAU), Al Sadd SC (Qatar), Al Ahli Club Dubai (EAU), Al-Arabi SC (Qatar), Kazma (Kuweit), Raja Casablanca (Maroc), Al-Nahda (Arabia Saudită), Al-Hilal FC Omdurman (Sudan), Suwaiq Club (Oman), transmite Agerpres.