Contraatac al lui Obama la Romney: până și George W. Bush a susținut căsătoriile între homosexuali
- Paul Ciocoiu
- 11 mai 2012, 09:22
Echipa de campanie a lui Barack Obama a publicat ieri o înregistrare video în care fostul preşedinte american George W. Bush apăra într-una din secvențe dreptul cuplurilor de homosexuali la uniune civilă, în speranţa de a-l contrazice pe rivalul său republican Mitt Romney, care se opune căsătoriilor gay.
'Chiar preşedintele Bush sprijinea uniunile civile', este scris în acest scurt film. Ceea ce urmează este un extras dintr-un interviu acordat cu câţiva ani în urmă de Bush, pe atunci preşedintele Statelor Unite, canalului ABC. 'Noi nu ar trebui să refuzăm dreptul la o uniune civilă' cuplurilor de homosexuali, spunea atunci Bush.
O poziţie apărată miercuri de preşedintele Obama, aminteşte AFP.
'Pentru mine personal este important să spun că eu cred că cuplurile de acelaşi sex ar trebui să poată să se căsătorească', a explicat el.
Mitt Romney, foarte probabil adversar republican al preşedintelui în exerciţiu la alegerile de pe 6 noiembrie, şi-a exprimat în schimb opoziţia faţă de uniunile între persoane de acelaşi sex.
În urma difuzării acestei înregistrări, Casa Albă a dat asigurări că preşedintele SUA nu încearcă în niciun fel să exploateze subiectul controversat al căsătoriilor gay în scopuri politice.
Barack Obama este primul preşedinte american în exerciţiu care se pronunţă în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.