Continuă controlul fumului de ţigară în restaurante

Inspectorii pentru Protecţia Consumatorului din toată ţara continuă şi săptămâna aceasta acţiunea de control al barurilor şi al restaurantelor, pentru a verifica dacă se respectă delimitarea spaţiilor pentru fumători şi nefumători.

Potrivit legii, de la 1 ianuarie, toate localurile care au o suprafaţă mai mare de o sută de metri pătraţi trebuie să împartă în mod egal suprafaţa pentru fumători şi nefumă tori. Dacă localul este mai mic de o sută de metri pătraţi, opţiunea este să se fumeze sau nu.

În Braşov, inspectorii au aplicat amenzi între 200 şi 1.000 de lei patronilor de local care nu au delimitat clar spaţiul între fumători şi nefumători.

Inspectorii judeţeni din Iaşi au aplicat săptămâna trecută 17 sancţiuni în valoare de 10.700 de lei administratorilor de localuri care nu respectau noua legislaţie cu privire la fumatul în spaţiile publice. Cele mai multe sancţiuni, în număr de opt, au fost aplicate pentru neafişarea avertismentului: „În această unitate, fumatul este permis“, în cazul localurilor destinate fumătorilor. Nereguli au fost găsite şi în Vaslui şi Gorj.

Într-un local din Gorj, deşi era afişat mesajul «Fumatul interzis», se putea observa cu uşurinţă fumul de ţigară.