Nu toată lumea a plecat fericită de la negocierile care au avut loc vineri, la Vila Lac, susține președintele PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că nimeni nu a plecat fericit de la negocierile care au avut loc la Vila Lac. Pe lângă asta, președintele liberalilor a mai declarat că urmează negocieri interne în partidul pe care îl conduce pentru a stabili cine va fi în fruntea ministerelor pe care liberalii le-au câștigat.
„BPN este convocat de președintele PNL, de jumătate dintre membrii Biroului Politic sau de o treime dintre filiale. BPN nu a fost convocat. Prioritatea noastră este învestirea Guvernului, sunt necesare măsuri care trebuie adoptate pe final de an, care să permită începerea reformelor, combaterea pandemiei trebuie să fie pe primul plan.
Asta ar fi culmea, niciodată nu pot fi toți mulțumiți și încă n-am terminat negocierile. Toate funcțiile și toate portofoliile vor fi negociate în BPN și vom analiza fiecare portofoliu în parte, în așa fel încât să nominalizăm cele mai bune soluții ale partidului”, a punctat Ludovic Orban.
„Eu am respectat mandatul BPN-ului întru totul. Mandatul a fost acela de a merge pe una dintre propunerile avansate, iar una dintre variante era Florin Cîțu premier și funcția de președinte al Camerei Deputaților. PNL deține premier și 9 portofolii de guvernare. Sigur, nu mai suntem Guvern monocolor, acum suntem într-o coaliție. Nu trebuie să fie nicio problemă din faptul că un anumit portofoliu este deținut de un alt partid din coaliție pentru că noi suntem parteneri, noi vom colabora și vom susține fiecare ministru.
Bineînțeles că nu poate să fie toată lumea mulțumită. Suntem într-o negociere, au fost situații în care toate cele 3 partide au dorit același minister și este normal să existe cedări. Pentru noi este important ca România să aibă cât mai rapid un Guvern, un Guvern care să lucreze pentru România”, a mai precizat Orban.
Tensiunea între Orban și liderii din Ardeal nu există
În ceea ce privește o presupusă tensiune cu liderii din Ardeal ai partidului, el a afirmat că aceasta nu există.
„Între mine şi liderii din Ardeal la ora actuală nu există nicio tensiune. (...) Nu toată lumea poate fi mulţumită. În orice negociere, mai ales când e vorba de o coaliţie, nu poţi să iei tot. Practic e o împărţire care a fost făcută pe baza unor preferinţe care au fost exprimate. (...) Am avut ministere pe care toate cele trei partide au vrut să le deţină. Până la urmă e normal să apară şi cedări. Am încredere că pentru România e important să avem învestit cât mai rapid un guvern de profesionişti, de centru-dreapta”, a susţinut Ludovic Orban.