CICLISM. Spaniolul Alberto Contador a câştigat ieri Turul ciclist al Spaniei.
Ibericul în vârstă de 25 de ani a devenit astfel al cincilea rutier din istorie care se impune cel puţin odată în carieră în toate cele trei competiţii de anvergură, Turul Spaniei, al Franţei şi al Italiei. În acest an, ibericul şi-a mai adjudecat „Il Giro“, iar în Turul Franţei s-a impus în 2007. Până acum şi-au mai trecut în palmares cele trei competiţii francezii Jacques Anquetil şi Bernard Hinault, italianul Felice Gimondi şi belgianul Eddy Merckx.