În Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat startul unor consultări publice legate de proiectul de hotărâre „Cu privire la aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024”.
Obiectivul proiectului de hotărâre urmărește punerea în aplicare a hotărârilor Parlamentului de la Chișinău, prin care au fost stabilite alegeri pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional pe de 20 octombrie 2024.
Observațiile, sugestiile și propunerile cu valoare de recomandare asupra acestui proiect pot fi trimise până la data de 24 iunie pe adresa instituției, după cum notează siteul jurnal.md.
Republica Moldova începe negocierile de aderare pe 25 iunie
Altfel, ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE.
Ambasadorii au ajuns la un acord de principiu asupra cadrului negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. Preşedinţia belgiană va convoca primele conferinţe interguvernamentale pe 25 iunie", a anunţat vineri seara pe X Preşedinţia belgiană a Consiului UE.
Această decizie trebuie să fie validată oficial în cadrul unei reuniuni ministeriale la 21 iunie, potrivit AFP.
Vicepremierul pentru integrare europeană de la Chişinău, Cristina Gherasimov, a salutat decizia, pe care a calificat-o drept un "moment istoric".
Prima Conferinţă Interguvernamentală Moldova-UE va avea loc pe 25 iunie! Ambasadorii ţărilor membre pe lângă Uniunea Europeană au agreat, de principiu, cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. Drept urmare, la 25 iunie, Preşedinţia belgiană a UE va convoca primele conferinţe interguvernamentale cu cele două ţări. Felicitări tuturor pentru acest moment istoric! Şi mulţumim Preşedinţiei belgiene pentru această veste bună!”, a scris pe Facebook Cristina Gherman.