Constituţia ungară intră la revizuit

Constituţia ungară intră la revizuit

UE a declanşat, ieri, procedura de încălcare a legislaţiei comunitare împotriva Ungariei.

Comisia Europeană a anunţat, ieri, deschiderea procedurii de infringement împotriva Ungariei, argumentând că mai multe prevederi din noua Constituţie, precum cele privind statutul băncii centrale şi procesul de selecţie a judecătorilor, contravin dreptului comunitar.

"Am sperat că autorităţile ungare vor face schimbările necesare pentru a respecta legislaţia europeană. Acest lucru nu s-a întâmplat, aşa că am lansat procedura", a declarat preşedintele executivului comunitar, Jose Manuel Barroso.

Într-un discurs foarte ferm, oficialul european a atras atenţia că, prin decizia luată ieri, Uniunea Europeană vrea să înlăture orice urmă de îndoială privind obligaţia unui stat membru de a respecta principiile şi valorile democratice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Răgaz de o lună

Ungaria are acum la dispoziţie o lună de zile să răspundă preocupărilor blocului comunitar prin amendarea legii fundamentale.

Executivul UE va trimite Budapestei o scrisoare de notificare oficială, ce reprezintă prima etapă a procedurii de infringement.

Premierul ungar Viktor Orban, care astăzi se va afla în Parlamentul European, a fost somat să modifice prevederile constituţionale referitoare la independenţa băncii centrale, statutul magistraţilor şi al autorităţii naţionale pentru protecţia datelor. Europarlamentarii l-au avertizat că ar putea lansa propria procedură prin care să solicite suspendarea dreptului de vot al reprezentanţilor ungari în legislativul comunitar.

Orban se va întâlni şi cu Barroso, la Bruxelles, pe 24 ianuarie, a anunţat aseară guvernul de la Budapesta.

Presiune financiară

Executivul de dreapta se află şi sub presiunea Fondului Monetar Internaţional, care este îngrijorat mai ales de chestiunea independenţei preşedintelui băncii centrale ungare, ai cărui adjuncţi, potrivit noii Constituţii, vor fi numiţi de către guvern. Diferendul ar putea avea urmări financiare importante, în condiţiile în care Ungaria va trebui să se împrumute de pe piaţa financiară la rate ale dobânzii extrem de mari. Budapesta încearcă să obţină o asistenţă financiară de la UE şi FMI de 15-20 miliarde de euro.

Pentru a detensiona situaţia şi a deschide calea negocierilor dintre Ungaria şi UE, Zoltan Kovacs, şeful departamentului de comunicare al guvernului ungar, a subliniat, ieri, că Budapesta este pregătită să rezolve problemele ridicate de comisie.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/jJ4WXWuLggQ?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Citiţi şi:

  • "Ungaria nu a avut o imagine mai proastă în ultimii 20 de ani"
  • Ungaria lui Viktor Orban, comparată cu România lui Ceaușescu