Constantin Roibu va fi înlăturat de la preşedinţia Oltchim
- Căt ălin Antohe
- 30 iulie 2011, 00:58
Ministrul economiei, Ion Ariton, a decis să nu mai lase Oltchim la cheremul lui Constantin Roibu. Acţionarii companiei se vor întâlni pe 29 august pentru a discuta problema.
Constantin Roibu va rămâne director general al combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, dar nu va mai ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim. Acţionarii Oltchim vor discuta, pe 29 august, propunerea de modificare a unui articol din statutul Oltchim, la cererea Ministerului Economiei, care este acţionarul majoritar. Scopul este separarea funcţiilor de director general şi de preşedinte al CA, pe care Roibu le ocupă în prezent.
Dezastrul Oltchim, negru pe alb
Guvernul vrea să vândă anul acesta pachetul majoritar de acţiuni Oltchim, rămas în proprietatea statului, şi să identifice în următoarele luni o soluţie pentru datoriile uriaşe ale combinatului condus de Roibu vreme de 20 de ani. Combinatul vâlcean are capitaluri proprii negative (-548.54 milioane de lei), iar obligaţiile curente ale societăţii depăşesc activele circulante cu suma de 785.5 milioane de lei.
Dezastrul mandatului de 20 de ani al lui Constantin Roibu este completat de volumul impresionant al datoriilor – 2.2 miliarde de lei, din care ponderea cea mai mare (1.15 miliarde de lei) o au datoriile comerciale (către furnizori şi altele). Restul îl reprezintă datoriile către AVAS (creditele cu garanţii de stat nerestituite de Oltchim) – 508 milioane de lei plus credtite şi dobânzi către bănci – 598 milioane de lei.
Majoritatea instalaţiilor, gajate la bănci
După ce nu a mai primit ajutoare de stat, Oltchim a angajat credite comerciale garantând restituirea acestora cu instalaţii de producţie sau alte active ale societăţii.
Un raport financiar care analizează capacitatea combinatului de a plăti o penalitate de peste 10 milioane de euro, însuşit de conducerea societăţii, arată că Oltchim nu are posibitatea să obţină un credit pentru a o plăti şi nici nu poate să valorifice bunuri pentru a obţine lichidităţi. "Chiar dacă ar exista bunuri (active) negarantate care pot fi valorificate, acestea nu ar putea fi vândute", se arată în raport.
Poveşti cu spioni şi publicitate ilegală
Constantin Roibu a încercat să disimuleze problemele reale ale societăţii prin lansarea pe piaţă a unor informaţii cu spioni străini care doresc să distrugă "perla Oltchim", informaţii preluate de publicaţii faţă de care Oltchim şi-a manifestat prietenia prin plata de publicitate.
EVZ a dezvăluit că o parte dintre acestea au fost plătite din banii destinaţi persoanelor cu handicap, printr-o firmă anchetată alături de Oltchim de Inspecţia Muncii. Citiţi şi:
- Cum a ajuns managerul Roibu de la Oltchim magnatul judeţului Vâlcea
- Oltchim, "gaura neagră" a economiei româneşti
- Constantin Roibu, baronul de la Oltchim, în atenţia DNA
- Averea şi leafa ilegală a lui Roibu-împărat de la Oltchim
- Oltchim a ascuns Bursei o amendă de 14 milioane €