EXCLUSIV EVZ. Regizorul a vorbit pentru "Evenimentul zilei" despre dificultăţile logistice pe care i le-a pus debutul său în lungmetraj, despre cum şi-a realizat documentarea şi despre cum filmele din trilogia sa vor deveni din ce în ce mai urâte.
Lungmetrajul "Portretul luptătorului la tinereţe", de Constantin Popescu, are premiera pe 18 noiembrie. Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean ("The Way Back"), Alin Mihalache, Radu Iacoban, Şerban Gomoi, Paul Ipate ("Hârtia va fi albastră"), Dorian Boguţă ("Francesca"), Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, şi Nicodim Ungureanu.
"Portretul luptătorului la tinereţe" va fi lansat simultan în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Bacău, urmând a fi proiectat ulterior la Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea şi alte oraşe. Pelicula are parte de proiecţii de gală - în prezenţa regizorului şi a echipei - pe 18 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti, pe 19 noiembrie la Cinema Victoria din Cluj şi pe 23 noiembrie la Făgăraş. Evenimentul zilei: De ce ai început trilogia cu un film despre grupul de partizani condus de Ion GavrilÇŽ Ogoranu? Constantin Popescu: Aş vrea ca urmÇŽtorul sÇŽ fie despre Elisabeta Rizea, iar povestea fraţilor Toma şi Petre ArnÇŽuţoiu, ultima parte. S-a nimerit ca povestea grupului Ogoranu sÇŽ fie cea mai completÇŽ dintre toate, în fişele mele de lucru, atunci când m-am apucat sÇŽ lucrez la scenariu. Şi apoi, pentru cÇŽ scenariul inspirat de grupul acesta era cel mai aproape de faza finalÇŽ, am început cu el. N-a existat alt motiv special. Am început sÇŽ citesc despre Ogoranu, mÇŽ tot întâlneam cu materiale despre povestea grupului sÇŽu şi atunci am decis sÇŽ nu mÇŽ împrÇŽştii în şapte scenarii şi sÇŽ scriu trei poveşti deodatÇŽ, am zis s-o termin pe asta prima.
De ce ţi-ai început filmul cu o structurÇŽ tripartitÇŽ şi apoi ai abandonat-o? Pentru cÇŽ senzaţia mea a fost cÇŽ o sÇŽ fie interesant aşa o vreme, dar nu am crezut cÇŽ va ţine spectatorul interesat chiar timp de trei ore, pe de o parte. Pe de alta, odatÇŽ ce am spus ce am avut de spus despre Securitate, am abandonat-o pentru cÇŽ am mutat centrul de interes asupra grupului de partizani. Şedinţele încep sÇŽ se dilueze, sÇŽ aparÇŽ din ce în ce mai rar şi sÇŽ fie din ce în ce mai scurte, iar bucÇŽţile cu grupul apar din ce în ce mai des şi devin din ce în ce mai lungi. Nu ştiu dacÇŽ a fost o decizie bunÇŽ, la momentul respectiv, cel puţin pe hârtie, aşa a pÇŽrut.
Şedinţele şi realitatea
De ce ai inclus în "Portretul luptÇŽtorului la tinereţe" doar episoadele care apar în ambele versiuni: şi în cea a lui Ogoranu, şi în materialele de arhivÇŽ ale SecuritÇŽţii? Pentru că unde am reuşit să confrunt variantele am constatat că se contura o imagine mai clară despre evenimente. Dar nu am făcut asta în privinţa tuturor secvenţelor. Şi mi s-a pÇŽrut interesant. De ce? Pentru cÇŽ, revenind cu discuţia la şedinţele respective, gÇŽsesc acele discursuri absurde, îngrozitoare. Sunt convins cÇŽ tot ce se spunea în şedinţele respective se spunea totuşi cu o oarecare reţinere.
Pentru cÇŽ ştiau cÇŽ cineva stenodactilografia tot ce spun ei. Cine avea să ştie când şi dacă cineva urma să le folosească împotriva lor, mă gândesc că le trecea prin minte. Şi atunci ce se întâmpla în realitate n-avea nici o legÇŽturÇŽ cu ce discutau ei în şedinţe. Poate cÇŽ sunt adevÇŽrate doar referirile la chestiuni strict administrative, care vor apÇŽrea în a doua şi a treia parte a trilogiei. AdicÇŽ: se plângeau cÇŽ n-aveau benzinÇŽ, sare sau mÇŽturi cu care sÇŽ mÇŽture în unitÇŽţile de miliţie. Nişte banalităţi, dar astea îmi închipui că erau adevÇŽrate.
În rest, nu cred că aveau nici o legÇŽturÇŽ cu realitatea. De exemplu, într-o şedinţÇŽ nu se spunea niciodatÇŽ "Îl luaţi pe cutare şi îl omorâţi". Se spunea "Daţi cu el de pÇŽmânt", asta însemnând cÇŽ trebuia sÇŽ îl omoare pe respectivul. De foarte multe ori, cel care conducea şedinţa - am întâlnit asta în câteva stenograme - spunea aşa: "Trebuie sÇŽ faceţi douÇŽ procese verbale. Unul, cu ce s-a întâmplat de fapt, adicÇŽ «L-am luat pe cutare la patru dimineaţa, l-am dus la capÇŽtul satului şi l-am împuşcat în cap». Raportul respectiv trebuie sÇŽ ajungÇŽ la mine", spunea cel care conducea şedinţa. "Pe urmÇŽ, faceţi alt proces verbal, care trebuie sÇŽ ajungÇŽ mai sus. În ăsta spuneţi aşa: «L-am ridicat pe numitul... pentru interogatoriu.
În drum cÇŽtre postul de miliţie a încercat sÇŽ evadeze. Atunci am fost nevoiţi sÇŽ tragem câteva focuri de avertisment şi, în cele din urmÇŽ, deşi am încercat doar sÇŽ-l rÇŽnim, numitul... a murit». Aveţi foarte mare grijÇŽ cÇŽ începeţi sÇŽ încurcaţi procesele verbale. Mie mi l-aţi trimis pe cel fals, şi pe cel adevÇŽrat, la ministru. Fiţi şi voi puţin mai atenţi!", avertiza cel care conducea şedinţa. Mi se pare cÇŽ era o bramburealÇŽ ridicolÇŽ şi sinistrÇŽ, în multe cazuri. Aceşti indivizi erau cei care ne conduceau la vremea respectivÇŽ. Am încercat sÇŽ fac o paralelÇŽ între cei care ne conduceau şi cei care li se opuneau, între comunişti şi partizani. Mi se pÇŽrea cÇŽ acest gen de juxtapunere e corectÇŽ şi cÇŽ va funcţiona stilistic, vizual şi narativ. Asta cred în continuare.
Trebuia sÇŽ filmez mai multe şedinţe şi acest paralelism trebuia sÇŽ dureze mai mult în film, dar din raţiuni de producţie am fost nevoit sÇŽ renunţ la unele dintre ele. Am crezut cÇŽ va fi suficient. Diluarea, pe care eu o vedeam mai lentÇŽ, adicÇŽ dispariţia şedinţelor şi îndesirea secvenţelor cu partizani, trebuia sÇŽ se facÇŽ puţin mai gradat. Nu mÇŽ deranjeazÇŽ foarte tare...
BÇŽnuiesc cÇŽ nu, din cauza ponderii din ce în ce mai mari pe care o au confruntÇŽrile dintre partizani şi comunişti. Asta m-a interesat, de fapt. Eu am început cu mai multÇŽ Securitate, încet-încet însă nu m-a mai interesat atât de mult şi m-am concentrat asupra partizanilor. A fost o sucire a punctului de interes.
Distribuţie şi provocare
De ce ai mizat pe actori care au foarte multÇŽ experienţÇŽ pentru rolurile securiştilor şi comuniştilor şi pe un actor care e la primul rol principal în lungmetraj pentru Ogoranu? Mi s-a pÇŽrut o provocare şi pentru Costi DiţÇŽ, şi pentru mine ca regizor. BÇŽnuiesc cÇŽ orice regizor are o dozÇŽ de orgoliu, crede cÇŽ poate sÇŽ facÇŽ orice din orice actor. Mi s-a pÇŽrut - şi cred asta în continuare - cÇŽ DiţÇŽ e un actor foarte interesant, versatil... Pot sÇŽ continui lista cu multe adjective. E un tip profesionist. L-am descoperit la Cornel Porumboiu, în filmul "Visul lui Liviu", mi-a plÇŽcut foarte mult ce a fÇŽcut acolo, am insistat sÇŽ îl cunosc şi m-a frapat în primul rând asemÇŽnarea fizicÇŽ cu GavrilÇŽ Ogoranu.
ExistÇŽ una - douÇŽ fotografii cu el tânÇŽr, au şi fost publicate. Costi DiţÇŽ era dispus sÇŽ facÇŽ un rol dificil, avea chef, vârsta potrivitÇŽ... N-am vrut sÇŽ ratez ocazia. Cât despre actorii cu mai multă experienţă în cinema, i-am folosit în primul rând pentru că aveau şi ei vârsta potrivită pentru rolurile acelea. Şi pentru că, în afară de cei din grupul de partizani, nu mi-am propus neapărat să lucrez numai cu actori tineri. Aveam nevoie de actori de toate vârstele.
Cât de greu ţi-a fost sÇŽ controlezi o distribuţie atât de mare (130 de actori şi 400 de figuranţi) cu o echipÇŽ relativ micÇŽ (40 de persoane)? Foarte greu! (Râde). N-a fost neapărat o echipă mică, ci una puţin numeroasă pentru sarcina la care ne-am înhămat. Sau ar trebui să spun mică, dar inimoasă. E dificil, sunt multe personalitÇŽţi... Na, uneori ies scântei când se adunÇŽ... Dar cred cÇŽ am fÇŽcut filmul la momentul potrivit, cel puţin din punctul lor de vedere. MÇŽ refer la actorii din rolurile principale, membrii grupului Ogoranu. Aveau chef sÇŽ joace, m-au ajutat foarte mult, sunt nişte oameni extrem de disciplinaţi.
N-au comentat în ciuda faptului cÇŽ n-au fost cele mai simpatice condiţii la filmare. Au avut un program foarte dificil, mulţi dintre ei aveau spectacole prin ţarÇŽ, trebuiau sÇŽ schimbe avion, tren, maşinÇŽ la ore imposibile. Uneori nu dormeau, veneau direct dupÇŽ spectacol, fÇŽceau baie, mâncau ceva, se schimbau şi plecau direct la filmare. DupÇŽ filmare, din nou direct la spectacol. Nu sunt mulţi actori dispuşi sÇŽ facÇŽ astfel de sacrificii azi în România. Nu pot sÇŽ-i condamn, îi înţeleg. Dar, mÇŽ rog, am fost o micÇŽ familie fericitÇŽ.
Nu una mare? Da, distribuţia e mare, dar au existat puţine secvenţe la care am avut multÇŽ lume. Am filmat cu ei pe bucÇŽţele. DacÇŽ stai sÇŽ faci lista cu actorii pe care i-am folosit în film, sunt mulţi. A fost mai mult o problemÇŽ de logisticÇŽ şi de producţie. Programul a fost cel mai dificil la filmul ÇŽsta.
Un traseu greu de refăcut
Câte zile de filmare aţi avut? În jur de 70, întinse pe durata unui an. Din mai pânÇŽ în iulie 2008, apoi în iarna lui 2008, începând de pe 9 decembrie, apoi în februarie şi aprilie 2009. E foarte greu sÇŽ faci programul pentru 20 de actori, sÇŽ îi gÇŽseşti pe toţi liberi, sÇŽ identifici ziua în care nici unul nu are nici un spectacol sau nici o reclamÇŽ de filmat sau nici o emisiune şi poate sÇŽ filmeze. De acum va fi din ce în ce mai greu pentru ei, sunt implicaţi în multe proiecte, unii deja au copii. La vremea respectivÇŽ încÇŽ puteau sÇŽ plece oricând le dÇŽdeam un telefon.
Când ai început sÇŽ scrii scenariul, cum ai selectat episoadele? Atunci când am început sÇŽ citesc, mi-am fÇŽcut fişe concomitent, cum spuneam, ca sÇŽ potrivesc datele şi sÇŽ refac traseul grupului de la 1 mai 1949, când GavrilÇŽ Ogoranu menţioneazÇŽ cÇŽ au plecat. S-au retras în munţi, cu perne, corturi, ca într-o micÇŽ excursie, au luat mult prea multe lucruri cu ei. Am încercat sÇŽ refac traseul pe zile, sÇŽptÇŽmâni, luni, ani.
DupÇŽ care am pÇŽstrat momentele care m-au impresionat cel mai mult, despre care am crezut cÇŽ au o importanţÇŽ în existenţa şi economia grupului. M-a interesat foarte mult, pe cât era posibil vizual, sÇŽ pÇŽstrez în film momentele în care au murit. DacÇŽ majoritatea partizanilor din România, nu doar cei din grupul Ogoranu, au murit în condiţii mizerabile, dar demne, aceste momente meritÇŽ vÇŽzute. Mi se pare cÇŽ ne-au dat o lecţie. O lecţie despre cum se face, despre cum sÇŽ crezi în ceva.
Lecţia e punctatÇŽ, fatalmente şi în mod fundamental, prin moartea fiecÇŽruia dintre ei. Acelea au fost momentele care m-au interesat cel mai mult. Am vrut sÇŽ rÇŽmânÇŽ. Aşa se face când crezi în ceva, mergi pânÇŽ la capÇŽt. Nu eu dau lecţia asta, sÇŽ nu fiu înţeles greşit, ci ei, şi ne-au dat-o nouÇŽ tuturor. ConteazÇŽ, în contextul lipsei de demnitate despre care am tot vorbit în decursul ultimelor luni, când filmul a început sÇŽ circule prin festivaluri, astfel de exemple. Pentru cÇŽ altfel... Sunt sublime dar lipsesc cu desÇŽvârşire.
Divorţ de ochii lumii
Apare în film şi faptul cÇŽ nici unul dintre ei nu cedeazÇŽ în ciuda presiunilor - frumos spus - la care erau supuse familiile lor... În multe cazuri, cei care erau plecaţi se întorceau acasÇŽ şi se certau cu soţia aşa, de faţadÇŽ, ca sÇŽ îi audÇŽ vecinii, ca sÇŽ aibÇŽ soţia motiv sÇŽ cearÇŽ divorţ, în încercarea de a-şi ajuta familia. În sensul cÇŽ iatÇŽ, noi nu mai avem legÇŽturi cu respectivul. Nu prea ţinea şmecheria, securiştii nu erau chiar aşa de nepregÇŽtiţi.Familiile erau arestate, interogate, bÇŽtute. Mi-e foarte greu sÇŽ înţeleg deciziile partizanilor. Am decis sÇŽ fac acest film dupÇŽ ce am citit povestea lui Titus Jubleanu. A fugit cu soţia, Marioara, şi cu fiul, Constantin, au fÇŽcut iniţial parte din grupul fraţilor ArnÇŽuţoiu. Au fost prinşi de Securitate. Soţia a fost împuşcatÇŽ în timp ce îşi ajuta copilul sÇŽ fugÇŽ. El a scÇŽpat. Titus a fost arestat, obligat sÇŽ îi sape mormântul soţiei, s-o îngroape. DupÇŽ, în timpul anchetei, i-au fost smulse unghiile de la picioare, mâini şi toţi dinţii din gurÇŽ cu un cleşte de cuie. Iar omul nu a scos un cuvânt.
Nu şi-a trÇŽdat prietenii sau copilul şi a murit dupÇŽ câteva zile. Ei bine, asta m-a impresionat foarte mult. Nu ştiu dacÇŽ, pus într-o situaţie asemÇŽnÇŽtoare, aş fi putut face asta. Nu ştiu câtÇŽ stofÇŽ am sau n-am de erou. Şi sper să nu fiu nevoit să aflu. Nu în condiţiile astea, cel puţin. Dar m-au impresionat oamenii ÇŽştia care au murit demn şi care nici morminte n-au, mulţi dintre ei. Nu se ştie unde sunt îngropaţi, cine i-a îngropat, când... Mi se pare cÇŽ trebuie spuse aceste poveşti. DacÇŽ nu de mine, atunci de cÇŽtre alţii.
Ai inclus şi o scenÇŽ de torturÇŽ cu benzinÇŽ. Chiar s-a întâmplat. Mult mai urât şi mai agresiv decât am filmat-o noi. Cele trei filme, cum le vÇŽd eu acum, vor fi din ce în ce mai dure, mai greu de privit. Sau asta este intenţia mea acum, cel puţin.. Îmi place, oarecum, cÇŽ în urma vizionÇŽrii "Portretului luptÇŽtorului la tinereţe" nu ieşi neapărat şocat din salÇŽ. E un film cu accente poetice, pe alocuri delicat, pe alocuri agresiv, pe alocuri lung. Am fost acuzat că prezint în film o imagine romantică şi falsă a celei perioade. Nu mi se pare. Doar pentru că am ales să nu pedalez excesiv pe panta ideologiei sau pentru că filmul nu e suficient de agresiv, nu înţeleg exact...
Nu cred că partizanii erau nişte fiare cu colţi, înarmaţi până în dinţi, muţi şi limitaţi, gata să omoare pe oricine le ieşea în cale. Faptul că am ales să vorbesc în primul rând despre momente obişnuite din existenţa lor zilnică nu califică filmul drept nesincer. Am ales să vorbesc despre întâmplări inspirate din realitatea cu care am luat contact din cărţile pe care le-am citit despre perioada respectivă, care mi s-au părut mie semnificative. Aşa cum am mai spus-o, sunt un regizor, nu un istoric. Am fost întrebat şi de ce e aşa de lung. Nu cred cÇŽ a jumÇŽtate de orÇŽ în plus deranjeazÇŽ atât la un film despre memoria unor oameni care au trÇŽit cum au trÇŽit şi au murit cum au murit.
Filmul despre Elisabeta Rizea va fi poate şi mai greu de urmÇŽrit. Asta vreau azi şi sper sÇŽ îmi duc intenţia pânÇŽ la final. Vei ieşi din salÇŽ cu un sentiment de greaţÇŽ. Vreau sÇŽ te uiţi greu la film. Aş vrea sÇŽ refac nişte secvenţe de torturÇŽ aşa cum au fost ele în realitate. AdicÇŽ sinistre. Vreau sÇŽ încerc sÇŽ înţeleg eu în primul rând cum a putut sÇŽ suporte tortura o femeie timp de atâţia ani şi sÇŽ nu cedeze niciodatÇŽ. AmeninţatÇŽ cu moartea, bÇŽtutÇŽ, în comÇŽ. Singurătatea momentelor de izolator, clipele cumplite prin care trebuie că a trecut.
Iar ultima parte va fi poate cea mai neagrÇŽ. O poveste mai mult decât tristÇŽ, care scoate în evidenţÇŽ lucrul despre care vorbea şi Ogoranu şi despre care vorbesc aproape toţi cei care şi-au scris memoriile despre perioada respectivÇŽ: trÇŽdarea. Asta e tema care va guverna ultimul lungmetraj dintre cele trei pe care intenţionez sa le regizez pe tema asta. Scenariul despre fenomenul Piteşti la care lucrez face parte, însă, dintr-o discuţie mai lungă, pe care o s-o purtăm, poate, altădată.
Cronica unui final dezastruos
La memoriile lui Ogoranu trÇŽdarea te-a frapat cel mai puternic? Destul de puternic, da. M-a uimit, ascultându-i interviurile şi citindu-i volumele, are vreo şapte, cred, acribia cu care a încercat sÇŽ gÇŽseascÇŽ numele celor care l-au trÇŽdat. Îmi închipui cÇŽ a devenit o obsesie. Atâţia ani stai sÇŽ te gândeşti în ziua cutare sau în sÇŽptÇŽmâna cutare, cine m-o fi trÇŽdat? Când a murit prietenul meu cutare, cine ne-a trÇŽdat? În multe cazuri a reuşit sÇŽ gÇŽseascÇŽ numele, în alte cazuri, nu. A avut doar bÇŽnuieli pânÇŽ la moarte. Cred cÇŽ e oribil sÇŽ trÇŽieşti aşa, fÇŽrÇŽ sÇŽ ai încredere în nimeni. MÇŽ rog, cu excepţia camarazilor tÇŽi.
Pe care îi pierdea pe rând... Da. Şi, el n-a spus asta niciodatÇŽ, e doar o speculaţie de-a mea, cred cÇŽ uneori poate şi în privinţa camarazilor a avut dubii. SÇŽ nu ştii dacÇŽ sÇŽ rÇŽspunzi când îţi dÇŽ cineva "BunÇŽ ziua!", dacÇŽ te întreabÇŽ cineva ceva, trebuie sÇŽ fie sinistru. Pe undeva mi se pare firesc. Cauţi în permanenţă un sprijin, un reper, un sfat. Îmi închipui că singurătatea şi disperarea te aduc, de multe ori, în pragul nebuniei. Cred că încerci sentimente stranii, debusolante, aproape paranoice. Ştiu însă că de la un moment dat începuseră să privească senin moartea, acceptaseră, cumva, fără teamă, ideea unui final dezastruos. Şi cred că au devenit mai lucizi, cu timpul. Lucrurile au devenit mai simple în ochii lor. Trebuia să supravieţuiască.
Câţi trÇŽdÇŽtori a identificat Ogoranu? Nu ştiu cifra exactÇŽ, n-am reţinut-o niciodatÇŽ. M-a interesat faptul cÇŽ nişte tineri au luat decizia sÇŽ plece pentru cÇŽ familiile lor erau arestate şi pe ei îi pÇŽştea aceeaşi soartÇŽ şi transformarea la care s-au supus ei timp de şapte-opt ani, cei care au rezistat atât. Nici pânÇŽ acum nu înţeleg pe deplin cum au putut sÇŽ stea într-o gaurÇŽ în pÇŽmânt şi sÇŽ nu aibÇŽ ce mânca, sÇŽ le fie frig şi sÇŽ stea aşa cu sÇŽptÇŽmânile, cu lunile.
Anatomia trădării
Cum îţi explici cÇŽ grupul Ogoranu n-a atacat niciodatÇŽ fÇŽrÇŽ sÇŽ se tragÇŽ asupra lor? Au avut discuţii pe aceastÇŽ temÇŽ. N-ar fi avut cum şi n-ar fi avut rost. Erau foarte puţini, n-aveau nici o garanţie cÇŽ le va sÇŽri în ajutor cineva şi cred cÇŽ raţionamentul lor a fost just. Aveau legÇŽturi în sate, dar erau cu oamenii care îi ajutau cu mâncare, cu o pÇŽturÇŽ, cu o hainÇŽ, un ciocan, nişte sfoarÇŽ, lucruri de bazÇŽ, pentru minima rezistenţÇŽ. N-au făcut-o şi cred cÇŽ decizia lor a fost corectă, din punctul ăsta de vedere, cÇŽ de asta au rezistat atât, sÇŽ ia legÇŽtura de-adevÇŽratelea cu forţe implicate politic care sÇŽ îi fi ajutat.
Au încercat doar în trei ocazii şi s-au lecuit. MÇŽ refer la un bilet pe care l-au trimis o datÇŽ printr-un preot catolic parcă la Legaţia francezÇŽ de la Bucureşti ca sÇŽ ajungÇŽ la americani (mărturisesc că fără fişele mele în faţă e posibil ca detaliile de acest fel să nu fie conforme cu ceea ce am citit, dar s-au adunat atâtea în mintea mea de-a lungul ultimilor trei-patru ani încât cer puţină îngăduinţă). Au cerut ajutoare şi au specificat în ce zi, la ce orÇŽ şi unde se vor afla. Într-adevÇŽr, Ogoranu menţioneazÇŽ un avion care a venit la data, ora şi locul stabilite, şi care a încercat sÇŽ le paraşuteze ceva, dar ei nu s-au putut apropia de locul respectiv pentru cÇŽ era plin de armatÇŽ. Cineva îi trÇŽdase, deci.
DacÇŽ şi un om în care aveau multÇŽ încredere i-a dezamÇŽgit... Toate cele trei încercÇŽri au eşuat similar, din cauzÇŽ cÇŽ au fost trÇŽdaţi. Parcă trei încercări au fost, sper să nu mă înşel. A fost una dintre durerile cele mai puternice ale lui Ogoranu. MenţioneazÇŽ frecvent acest lucru şi afirmÇŽ cÇŽ în unele cazuri, ca atunci când luau legÇŽtura cu cineva şi persoana respectivÇŽ şi familia ei erau arestate şi bÇŽtute, putea înţelege o decizie de genul "nu vÇŽ mai ajut" sau "am fost nevoit sÇŽ vÇŽ trÇŽdez" şi nu îi condamnÇŽ pe acei oameni pentru cÇŽ, dupÇŽ cum a şi spus, putea înţelege cum e sÇŽ fii bÇŽtut la tÇŽlpi o lunÇŽ.
Dar când oamenii nu au fost nici mÇŽcar ameninţaţi, dar obţineau oarece câştiguri materiale (pentru cÇŽ Securitatea plÇŽtea de multe ori turnÇŽtorii, într-un fel sau altul)... Aceste cazuri Ogoranu nu le-a înţeles. Mai ales cÇŽ menţioneazÇŽ, într-una dintre cÇŽrţile lui, cÇŽ nu le-au fÇŽcut niciodatÇŽ vreun rÇŽu, nu s-au întâlnit şi nici mÇŽcar nu i-au cunoscut pe oamenii care i-au trÇŽdat. AdicÇŽ unii îi vedeau trecând pe la o margine de sat de pildă şi imediat dÇŽdeau alarma. N-ar fi pierdut nimic dacÇŽ ar fi tÇŽcut din gurÇŽ. Şi totuşi se repezeau la postul de miliţie şi spuneau "i-am vÇŽzut pe cutare, cutare şi cutare" dacă îi recunoscuseră. De multe ori membrii grupului Ogoranu, deşi în general ocoleau satele, au avut astfel de probleme.
Dar mai aveau touşi nevoie sÇŽ cearÇŽ ajutor de la un om de legÇŽturÇŽ din sat. DacÇŽ erau vÇŽzuţi, trebuiau sÇŽ renunţe la planul lor şi sÇŽ se îndepÇŽrteze cât mai repede, pentru cÇŽ într-o orÇŽ - douÇŽ, locul urma sÇŽ fie plin de armatÇŽ. Cred cÇŽ e sinistru sÇŽ trÇŽieşti cu teama asta permanentÇŽ. Partizanii erau ca nişte animale hÇŽituite. La un moment dat, dincolo de ideologie, opinii politice, convingeri şi aşa mai departe, n-a mai fost, cum spuneam, decât o luptÇŽ pentru supravieţuire.
Asta a asigurat coeziunea grupului? Da şi nu. ExistÇŽ exemplele unor alte grupuri, tot formate din prieteni, dar care s-au spart la un moment dat. Nu pentru cÇŽ nu mai erau apropiaţi, ci pentru cÇŽ au cedat presiunilor sau propunerilor SecuritÇŽţii. De multe ori, Securitatea a încercat sÇŽ ia legÇŽtura cu un grup printr-un membru al familiei. Îi trimitea vorbÇŽ: "Uite, te predai şi îţi lÇŽsÇŽm familia în pace. Scapi şi tu. Te anchetÇŽm un pic, faci puţinÇŽ puşcÇŽrie, dar apoi gata".
Mulţi cedau, pentru cÇŽ dupÇŽ ce ai mâncat orez, cartofi şi coajÇŽ de copac fiartÇŽ timp de un an, uneori asta se întâmplÇŽ. Pe alţii i-a distrus frica, unii au înnebunit pur şi simplu. De exemplu, un partizan care a făcut parte iniţial din grupul ArnÇŽuţoiu. Acesta s-a fragmentat la un moment dat. E o poveste mai lungÇŽ. Pe scurt, unuia dintre membri i s-a propus sÇŽ renunţe, prin fratele lui. Iniţial nu a trÇŽdat, dar se pare cÇŽ în cele din urmÇŽ a trÇŽdat. Dar poveştile astea sunt foarte greu de controlat. Lucrurile sunt foarte amestecate. E greu sÇŽ faci diferenţa între cine spune adevÇŽrul şi cine nu.
Pe de o parte, există, să zicem, declaraţia celui prins şi anchetat, în care apar anumite formule şi unde se simte limbajul de lemn şi bÇŽtaia pe care a mâncat-o, cÇŽ i se dicteazÇŽ şi cÇŽ scrie nişte lucruri pentru cÇŽ a fost maltratat de i-au sÇŽrit ochii din cap. Pe de altÇŽ parte, existÇŽ procesele verbale întocmite de anchetatori, care trag nişte concluzii care trebuie sÇŽ fie pe placul şefilor, aşa cÇŽ sunt multe lucruri înflorite acolo. Chiar dacÇŽ omul nu a spus nimic, tot i se pun nişte vorbe în gurÇŽ. Pe principiul "L-am prins şi a declarat. Bineînţeles cÇŽ am scos ceva de la el!". Chiar dacÇŽ nu era aşa... Trebuia sÇŽ existe o justificare a acţiunilor întreprinse de Securitate.
Au existat şi unii care n-au îndeplinit norma. Alţi securişti, de teamÇŽ, îi omorau pe anchetaţi, pe ciobani, de pildă. Se duceau sÇŽ îi ancheteze şi erau atât de terorizaţi de şefii lor, care voiau rezultate, încât îi bÇŽteau crunt pe ciobani ca sÇŽ scoatÇŽ ceva de la ei şi, dacÇŽ nu scoteau, îi omorau. Una dintre aceste poveşti am aflat-o de la fiul unui ofiţer de securitate căruia, patul de moarte, i-a mărturisit-o tatăl său. AjunseserÇŽ la limita nervilor. Foarte mulţi securişti petreceau luni întregi pe teren, nu-şi vedeau familiile cu lunile, mulţi au divorţat.
DupÇŽ 1955 a început sÇŽ fie îngrozitoare confruntarea. DacÇŽ în primii ani plutoanele de militari sau de Securitate se întâlneau în pÇŽdure din întâmplare cu partizanii şi se evitau, ba chiar le lÇŽsau bilete pe copaci de tipul "Nu mergeţi acolo, e minat" - s-a întâmplat de cel puţin douÇŽ ori, pentru cÇŽ în armatÇŽ erau şi bÇŽieţi din satele de la poalele munţilor, cu toate că, în general, tocmai ca să evite astfel de momente, erau trimişi să-şi îndeplinească stagiul militar cât mai departe de casă -, dupÇŽ 1955, situaţia devine dificilÇŽ. Nu mai puteai sÇŽ vii cu explicaţii de genul "nu i-am gÇŽsit, n-am reuşit". Pentru cÇŽ obţineai reacţia "Cum de nu i-ai gÇŽsit? PÇŽi nu ţi-am dat un batalion?! Mergi metru cu metru prin pÇŽdurea aia pânÇŽ dai de ei. Nu se poate, n-au intrat în pÇŽmânt, sunt acolo! Arestaţi-i pe cei din sate, scoateţi-le ochii, tÇŽiaţi-le limba, faceţi ceva!".
Aşa că militarii început sÇŽ îi atace, confruntările s-au înmulţit - cum îi vedeau, cum începeau sÇŽ tragÇŽ. BÇŽtÇŽile pe care le încasau sÇŽtenii au devenit din ce în ce mai dure, aşa cÇŽ tot mai mulţi au început sÇŽ cedeze. Iar ultimii care mai rÇŽmÇŽseserÇŽ în grupul Ogoranu, o povesteşte chiar el, au fost prinşi tot din cauza trÇŽdÇŽrii. Nu s-a întâmplat chiar aşa cum am filmat eu momentul, dar asemănător. <object height="340" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/XxF8mwjJVec?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/XxF8mwjJVec?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="340" width="560"></embed></object>