În municipiul Constanţa, carantina zonală a fost prelungită cu încă 14 zile, măsura urmând să intre în vigoare de vineri, ora 20.00. La nivelul județului se înregistrează zilnic 400 de noi cazuri de SARS-CoV-2.
Carantina zonală a fost prelungită cu încă 14 zile la nivelul municipiului Constanţa, măsura urmând să intre în vigoare de vineri, ora 20.00, informează un comunicat de presă transmis de Prefectură.
Potrivit sursei citate, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), a decis prelungirea carantinei zonale pentru municipiul Constanţa cu alte 14 zile. Ordinul a fost semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. Rata de infectare cu noul coronavirus avea, joi, o valoare foarte ridicată, respectiv de 8,67 la mia de locuitori în municipiul Constanţa.
Ca urmare, Prefectura Constanţa a anunţat adoptarea de noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea infectării cu SARS-CoV-2 pe raza municipiului şi înăsprirea controalelor.
Scădere minoră a ratei de incidență
Municipiul Constanța a intrat în carantină din 20 noiembrie, când avea o rată de incidență de 9,35 cazuri la mia de locuitori, iar în prezent înregistrează o rată de infectare de 8,67 la mie, după o lună de restricții, deci o scădere nesemnificativă.
Prefectul Silviu Coșa a anunţat că se vor înmulţi controalele. ”Filtrele vor fi permanente, se va ajunge zilnic în centrele comerciale, se vor opri mai multe mașini decât se opreau până în prezent”, a precizat prefectul, citat de Europa Fm.
Potrivit deciziilor anunțate de Prefectură, începând de vineri, forţele de ordine şi celelalte instituţii de control urmează să intensifice controalele pentru verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, precum şi verificarea operatorilor economici a modului de îndeplinire a interdicţiilor impuse de autorități.
La nivelul judeţului Constanţa sunt în carantină zonală încă 12 localităţi - Ovidiu, Constanţa, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian, Năvodari, Eforie, Cernavodă, Cumpăna, Târguşor şi Grădina. Incidenţa cazurilor de infectare, pe judeţ, era, joi, de 5,95 la mia de locuitori, mai scăzută decât la nivelul municipiului Constanța.
Judeţul Constanţa înregistrează zilnic peste 400 de cazuri noi de COVID-19, toate paturile la terapie intensivă fiind ocupate.