CONSTANŢA, a treia seară de proteste: „SCHIMBARE PÂNĂ LA CAPĂT !”
- Feri Predescu
- 5 noiembrie 2015, 22:26
Peste 3000 de constănţeni mărşăluiesc pe străzile oraşului, purtând pancarte cu mesaje împotriva sistemului politic, acoperiţi cu drapelul tricolor, cântând imnul României.
„Constanţa trezeşte-te !, „Ţara fierbe, ne-am săturat” sau „Aşa nu mai merge !”, sunt mesajele transmise de protestatarii de toate vârstele care, supravegheaţi de jandarmi, parcurg principalele bulevarde ale oraşului. Constănţenii s-au oprit în faţa restaurantului Beirut unde, în urmă cu un an şi jumătate, trei tinere au murit arse de vii într-un incendiu provocat de neglijenţa autorităţilor care „au închis ochii” la extinderera fără autorizaţie a localului. Au ţinut un moment de reculegere. S-a cerut demisia primarului interimar Decebal Făgădău.
„Democraţia nu se instaurează peste noapte, dacă vom fi vigilenţi nu vor mai fura. Dacă alegem oameni competenţi să-i punem în funcţii o să o ducem mai bine, dacă nu, o să fie cum a fost şi până acum”, a declarat Cătălin Anghel, unul dintre iniţiatorii protestelor de la Constanţa, reprezentant al societăţii civile. „Demisia întregii clase politice. Schimbare până la capăt!”, au scandat constănţenii. Şi ,”Schimbând mentalitatea noastră, ne eliberăm de politica voastră”. Organizatorii se aşteaptă ca mâine, la Constanţa, să se adune un număr record de participanţi.