Evenimentul Zilei > Actualitate > Constanţa: 32 din 45 de vapoare inspectate, depistate cu probleme privind echipajele
Constanţa: 32 din 45 de vapoare inspectate, depistate cu probleme privind echipajele

Constanţa: 32 din 45 de vapoare inspectate, depistate cu probleme privind echipajele

Un număr de 32 de nave din totalul de 45 de nave inspectate, în această săptămână, în porturile Constanţa, Agigea şi Midia, au fost depistate cu diverse probleme privind condiţiile în care membrii de echipaj îşi desfăşoară activitatea, a informat, vineri, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) România, Adrian Mihălcioiu.

"Referitor la contractele pe care le-am găsit la nave, 13 nave erau cu contracte de muncă acceptabile, în standarde internaţionale, restul de 30 de nave aveau numai contracte individuale de muncă, iar două chiar nu aveau deloc contracte de muncă, deşi toate navele erau acoperite de convenţia maritimă MLC 2006. Absolut toate navele aveau acest certificat la bord, dar numai 13 nave erau conforme cu acest certificat", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu.

Potrivit Agerpres, acesta a precizat, referitor la salariile sub standardele internaţionale, că cel mai mic salariu, de 300 de dolari pe lună, îl avea un timonier de pe una dintre vapoarele verificate. 

La toate cele 32 de nave unde au fost constatate nereguli, navigatorii aveau asigurări P&I însă, conform lui Mihălcioiu, în certificatele respective nu era specificat nivelul de asigurare. 

Echipele de inspecţie au găsit la bordul navelor controlate 78 de marinari români, mai mulţi comparativ cu anul trecut, echipajele fiind formate în special din navigatori filipinezi, turci şi ucraineni. 

Reprezentantul ITF România a spus că alte nereguli constatate sunt legate de condiţiile de muncă şi trai la bordul navelor, dar şi de pregătirea profesională a unor navigatori, aceştia fiind suspectaţi că ar naviga pe baza unor certificate nereale. 

"Am găsit la navele cu sirieni la bord certificate care eu cred că nu sunt real obţinute de navigatori, pe baza unui studiu, a unui examen, a unui modul efectuat conform standardelor internaţionale privind pregătirea ofiţerilor şi nebrevetaţilor. Am înţeles că sirienii sunt plătiţi foarte prost şi, ei ştiind că nu sunt navigatori autentici, atunci armatorii îi plătesc puţin şi îi au la mână", a afirmat Mihălcioiu. 

El a mai spus că nereguli au fost depistate şi pe navele care deservesc platformele care efectuează prospecţiuni în Marea Neagră. 

"Un memoriu a fost făcut de un navigator, pentru una dintre navele care deserveşte platformele de prospecţie din Marea Neagră ale unor foarte mari companii. (…) Acest memoriu va fi dat publicităţii şi îl vom da şi autorităţilor naţionale pentru că mie mi se pare îngrijorător ca cineva să vină în apele teritoriale româneşti, să aibă un contract de autorizare să facă aceste prospecţiuni în România cu echipaje aproape deloc româneşti. Şi mai mult decât atât, să-şi ia în sarcină că plătesc pentru românii angajaţi şi pentru echipaje taxe şi impozite în România şi ei să nu plătească totuşi nimic în România. (…) 

Nu au fost plătite taxe şi impozite pentru salariile unor… de exemplu români, care au fost angajaţi pe aceste nave care deservesc platforma de prospecţiuni, deşi în contractul de negociere al Guvernului României se spunea că pentru salariaţi se plătesc pensii, asigurări sociale ca la orice fel de angajat", a afirmat reprezentantul ITF România. 

În perioada 6 -10 iulie, în toate porturile de la Marea Neagră şi din Israel s-a desfăşurat o campanie de inspecţii la bordul navelor, privind echipajele. 

Pentru prima dată, aceeaşi acţiune s-a efectuat, în perioada menţionată, şi în Asia de Est, în porturile din Japonia, Coreea de Sud, Rusia asiatică şi Taiwan

Inspecţiile la bordul navelor din porturile Constanţa, Agigea şi Midia au fost făcute de reprezentanţi ai SLN şi ITF, ofiţeri ai Autorităţii Navale Române (ANR), voluntari din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) şi Seamen's Club Constanţa/Agigea, precum şi navigatori.