A trecut emoţia generată de impactul rezultatului votului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
După ce emoţiile se domolesc, șampania învingătorilor e absorbită și mâhnirea înfrânţilor e și ea înecată, vine a doua zi când tema cea mai importantă este gestionarea realităţii curente. Ca și cum UE nu avea destule crize – criza sa internă, de organizare și credibilitate, criza stagnării economice și a creșterilor mediocre, criza refugiaţilor, criza ameninţării revizioniste de modificare a frontierelor europene prin forţă, criza teroristă externă și internă – iată că referendumul britanic, celebrul Brexit, a generat o nouă criză internă.
Nu înseamnă că mâine Marea Britanie se retrage din UE. Există încă numeroși pași, dar și formule excepţionale de recurs pe care le încearcă unii sau alţii, precum un nou referendum pentru rămânerea în Uniune. Nu înseamnă în nici un caz destrămarea Uniunii Europene. Orice alt stat care și-ar dori să repete isprava britanicilor ar aștepta măcar să vadă impactul economic și costurile unei asemenea întreprinderi, ca să nu mai spunem că doritorii sunt încă în partide populiste, naţionaliste, xenofobe, anti-imigranţi, islamofobe, marginale în propriile ţări, în mare parte. În plus, rezilienţa Uniunii Europene ca instituţie e mult mai mare de atât, iar fragilitatea și vulnerabilităţile sale nu permit un asemenea deznodâmânt în cascadă. Din contra, ideea avansată sâmbătă la reuniunea statelor fondatoare ale UE privind flexibilizarea Europei, o nouă formulă de Europa a la carte, cu geometrie valabilă, cu politici din care statele să le aleagă pe cele pe care le doresc administrate comunitar, dincolo de cele patru libertăţi și Europa economică, ar putea să fie o soluţie de moment.
Interesant este faptul că Uniunea Europeană și statele membre par să nu fi învăţat din propria istorie. Una dintre formulele de fragilizare a UE a fost aceea a găsirii vinovatului de serviciu. În special în politicile interne, când ceva nu mergea sau vreun guvern nu dorea să-și asume anumite reforme dar pe care dorea să le aplice, ei bine, dădea vina pe UE. Exporta costurile aplicării unei reforme necesare către Bruxelles: o cere Uniunea Europeană, ne obligă UE, e necesară pentru continuarea proiectului european. Recunoașteţi modelul? Ei bine, aceste tentative de a exporta costuri și de a culege doar beneficiile drumului european au dus la erodarea fundamentală a proiectului clasic european în percepţia cetăţenilor, pentru care responsabilitatea pentru ceea ce li se întâmpla la nivel naţional era trimisă la UE, revenea Comisiei și a eurocraţilor, fiind ocoliţi proprii guvernanţi și aleși naţionali.
Ei bine, astăzi avem din nou o derobare clasică de responsabilitate și identificarea vinovatului de serviciu: Cameron, Nigel Farange, Boris Johnson, Marea Britanie. Așa cum guvernele statelor membre nu și-au făcut propria analiză și nu și-au asumat propriile greșeli și le-au pasat la nivel european, astăzi UE, Comisia Europeană tind să dea vina pe Marea Britanie fără să-și facă propria analiză.
Să fim clari: Davin Cameron își are partea sa de vină pentru tentativa de a exporta o problemă politică internă a Marii Britanii, creșterea UKIP, la nivelul Uniunii Europene, prin promisiunea de a organiza referendumul și prin derularea acestuia în condiţii nepotrivite pentru un rezultat favorabil. El își va încasa costurile, așa cum Marea Britanie va plăti pentru ieșire, cu șanse neclare de a reuși economic după reorientarea economică și comercială, pe termen lung. Dar nu putem evita aici responsabilitatea Comisiei Europene, nevoia reformării eșafodajului european, impulsul necesar pentru reenergizarea proiectului european și reconstruirea speranţei în Europa întreagă, liberă și pașnică.
Ceea ce vreau să spun este că ieșirea Marii Britanii din UE este și responsabilitatea Comisiei Europene și a politicilor europene. Și remanierea Comisiei, ba chiar schimbarea ei completă și reenergizarea proiectului european prin lideri credibili, democratizarea și scuturarea birocraţiei ar fi necesare astăzi. Nu mai vorbim despre faptul că Marea Britanie rămâne în NATO, că Europa are nevoie de o Mare Britanie puternică și unită pentru propria securitate și apărare, iar tentaţia izolării și a răzbunării, îndepărtării Londrei de proiectul european cred că e o greșeală. Marea Britanie post Brexit ar trebui menţinută cât mai aproape de UE și integrată cât mai puternic, cu gândul de a putea reveni și instituţional în UE, și nu ar trebui sancţionată ca vinovat unic al ieșirii sale din blocul comunitar prin îndepărtarea celui de-al doilea motor economic al UE. La egoism și excepţionalism se răspunde europenește, cu solidaritate și spirit comunitar.
Recomandările noastre
