Consiliul European se teme că Rusia se află în spatele acţiunilor Poloniei

Consiliul European se teme că Rusia se află în spatele acţiunilor Poloniei

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a declarat alarmat de asemănarea politicilor urmate de guvernul de dreapta de la Varșovia cu ceea ce el a descris a fi un „plan al Kremlinului”.

Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a avut dispute pe mai multe subiecte cu Uniunea Europeană de la venirea sa la putere, la finalul anului 2015, dar relațiile încordate dintre Tusk și PiS au o istorie mai veche.

Donald Tusk, fost premier al Poloniei și rival declarat al liderului PiS, Jaroslaw Kaczynski, a obținut în luna martie al doilea mandat de președinte al Consiliului European, Polonia fiind singura țară membră a UE care a votat împotrivă.

„Alarmă! O dispută vehementă cu Ucraina, izolare în Uniunea Europeană, îndepărtare de statul de drept și de independența justiției, atacuri asupra sectorului neguvernamental și presei - strategie a PiS sau plan al Kremlinului?”, a scris Tusk pe Twitter.

Tusk s-a referit, printre altele, la faptul că Ucraina l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Poloniei la Kiev după ce Varșovia a refuzat intrarea unui oficial ucrainean pe teritoriul polonez, într-o escaladare a unei dispute diplomatice legate de masacrele comise de naționaliștii ucraineni în al Doilea Război Mondial.

Ca răspuns la comentariul lui Donald Tusk, premierul polonez Beata Szydlo a scris pe Twitter: „@donaldtusk aș @eucopresident nu a făcut nimic pentru Polonia. Astăzi, folosindu-și poziția pentru a ataca guvernul polonez, el atacă Polonia”.

În luna martie, ministrul Apărării polonez l-a acuzat pe Tusk că lucrează împreună cu președintele rus Vladimir Putin contra intereselor poloneze în cazul incidentului aviatic de la Smolensk, din aprilie 2010, când au murit 96 de oficiali polonezi, printre care și președintele de la acea vreme al Poloniei, Lech Kaczynski, fratele geamăn al lui Jaroslaw Kaczynski.