Consilierii generali au votat „electronic ”, cu mâna-n sus

Consilierii generali au votat „electronic ”, cu mâna-n sus

Prima Ședință de Consiliu fără Sorin Oprescu, arestat pentru luare de mită, a fost un adevărat circ. S-a jucat un fel de „Popa Prostu’”

Programată pentru ora 13.00, Ședința de Consiliu General a Municipiului General (CGMB) a început, ieri, cu o întârziere de cel puțin o oră. Asta pentru că domnii consilieri generali, îmbrăcați la patru ace, unii la blugi de calitate, ceasuri scumpe la mâini și telefoane de ultimă generație în dotare, au simțit nevoia să se lase așteptați.

Aparat de 200.000 de euro

Colac peste pupăză, de cum și-au făcut apariția a și început circul. Deși trebuia să se folosească în premieră votul electronic, sistem instalat încă de anul trecut și pe care municipalitatea a plătit aproape 200.000 de euro, dar nu s-a folosit niciodată, aleșii locali au ales să meargă pe sistemul vechi, acela cu ridicatul mâinii. Asta după un circ de prost gust între niște oameni de la care, din păcate, lumea are așteptări prea mari. Ba că nu știu să-l folosească, ba că în regulamentul de funcționare a CGMB nu este trecut acest tip de vot, ba că unii colegii nu șiau luat cartelele. Aparatul funcționează pe baza unei cartele pe care fiecare consilier o primește în momentul când intră în sală. Unele voci spun că aceștia nu doresc votul electronic pentru că acesta rămâne în memorie. Până la urmă au mers pe ambele variante, urmând ca pe viitor să voteze electonic.

Audit al contractului cu Apa Nova

Pe lângă toată această mascaradă s-au întâmplat și lucruri bune. Primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel Dan Marian, a declarat că nici nu se pune problema ca bucureștenii să sufere de frig la iarnă. „Vă garantez că bucureștenii vor avea și căldură și apă caldă în această iarnă. Primăria Capitalei are în buget banii necesari pentru a acoperi creșterea gigacaloriei cu cinci procente, astfel încât prețul la populație să nu fie schimbat”, a promis edilul. Mai mult, acesta spune că dorește ca prețul la apă să scadă și că a cerut un audit al contractului cu Apa Nova. Totodată, CGMB a alocat un teren de circa 1.000 mp în zona parcului Sebastian, pentru amenajarea unei tabere pentru sinistrați în cazul producerii calamități naturale.